Spania va testa reducerea programului de lucru al angajaților

Spania a demarat un proiect pilot prin care ajută IMM-urile din sectorul industrial să reducă săptămâna de lucru a angajaţilor, cu cel puţin o jumătate de zi, fără ca salariile să aibă de suferit, în încercarea de a creşte productivitatea, transmite Reuters.
AGERPRES - vin, 16 dec. 2022, 18:33
Spania va testa reducerea programului de lucru al angajaților

Companiile care solicită ajutoare trebuie să pună la punct modalităţi prin care să crească productivitatea, astfel încât să fie contracarate depăşirile de costuri salariale, a precizat Ministerul spaniol al Industriei, într-un comunicat de presă difuzat vineri, în care prezintă programul de 10 milioane de euro.

Aceste îmbunătăţiri de productivitate ar trebui implementate pe parcursul unui an, iar companiile trebuie să menţină programul cel puţin doi ani.

Dezbaterile cu privire la aşa-numitul „model scandinav”, care susţine că productivitatea va creşte dacă programul de lucru este redus, nu sunt ceva nou, dar au fost reluate în perioada crizei COVID-19 în rândul companiilor, sectorului public şi politicienilor.

În primul an al proiectului, Guvernul spaniol va finanţa, parţial, costurile cu salariile ale companiilor care reduc programul de lucru şi va ajuta de asemenea la finanţarea programelor de pregătire şi a costurilor cu măsurile destinate îmbunătăţirii productivităţii.

Numai angajaţii cu contract permanent de muncă în regim full-time vor putea face parte din acest program, iar femeile ar trebui să fie reprezentate în funcţie de ponderea lor în forţa de muncă a companiei.

Cel puţin 30% din forţa de muncă trebuie să îşi reducă programul de lucru, dacă o companie are până la 20 de angajaţi, în timp ce în cazul firmelor care au între 21 şi 249 de salariaţi cel puţin 25% dintre aceştia trebuie să fie incluşi într-un astfel de plan.

Grupul spaniol de telecomunicaţii Telefonica le-a oferit deja angajaţilor săi oportunitatea de a lucru patru zile pe săptămână, prelungind un program pilot care iniţial a implicat aproximativ 150 de angajaţi, dar în schimb trebuie să accepte o reducere cu 12% a remuneraţiei.

Te-ar mai putea interesa și
AI ajută medicii să vadă mai mulți pacienți. Cum stă România la acest capitol
AI ajută medicii să vadă mai mulți pacienți. Cum stă România la acest capitol
Inteligența artificială aduce tot mai multe beneficii clare în medicină la nivel global, pe măsură ce medicii petrec mai puțin timp cu birocrația, iar numărul de pacienți tratați......
Bociu, ANSVSA: „Sunt convins că în această săptămână vom parafa certificatele sanitare veterinare necesare exportului de oi vii către Libia”
Bociu, ANSVSA: „Sunt convins că în această săptămână vom parafa certificatele sanitare veterinare necesare exportului ...
Președintele ANSVSA, Alexandru Bociu, susține că în această săptămână se vor semna certificatele sanitare veterinare ...
Germania se aşteaptă la cea mai mică producţie de vin de după 2010
Germania se aşteaptă la cea mai mică producţie de vin de după 2010
Producţia de vin a Germaniei este aşteptată să coboare în acest an la cel mai mic nivel de după 2010, Institutul German ...
CE Oltenia a avut succes și a vândut toată energia cu livrare în 2027 scoasă pe piață. Nou reper de preț pentru anul viitor: 800 lei/MWh
CE Oltenia a avut succes și a vândut toată energia cu livrare în 2027 scoasă pe piață. Nou reper de preț pentru anul ...
Complexul Energetic Oltenia, singurul producător semnificativ de energie electrică din România, a reușit să vândă ...