Spaţiul Pic din Piteşti a fost vândut. Ce se va întâmpla cu hipermarketul Succes

Omul de afaceri Nicolae Sarcină, cel care a luat cu chirie de la fraţii Penescu spaţiile fostelor magazine PIC, va continua să opereze sub brandul Succes hipermarketul din Piteşti. Are contract de închiriere a spaţiului cu noul proprietar. 
Alina Stanciu - mar, 08 apr. 2014, 08:39
Spaţiul Pic din Piteşti a fost vândut. Ce se va întâmpla cu hipermarketul Succes

Spaţiul comercial în care funcţionează hipermarketul Succes din Piteşti, operat de Succes Nic Com, compania omului de afaceri gorjean Nicolae Sarcină, are de puţin timp un nou proprietar. Aflat iniţial printre activele SC Pic SA, firma falimentară a oamenilor de afaceri Cornel şi Ilie Penescu, magazinul a fost vândut recent de către lichidatorul PIC, PricewaterhouseCoopers Business Recovery Service, unui „investitor român”. Oficialii Succes spun însă că magazinul va continua să opereze sub acelaşi brand. „Succes Nic Com îşi va continua planurile de dezvoltare cu hipermarketul din Piteşti. Magazinul rămâne sub acelaşi brand. Am prelungit contractul de chirie cu noul proprietar pentru o perioadă de 10 ani”, a declarat pentru ECONOMICA.NET Alina Covrig, director general adjunct Succes Nic Com. Aceasta nu a dorit însă să precizeze identitatea noului proprietar.

Citeşte şi:

Cât timp vom avea „Succes”. Hipermarketurile lui Penescu nu îşi găsesc cumpărători

Magazinul de 15.000 de mp din Piteşti a fost preluat în 2011 de Succes Nic Com, care a avut iniţial în plan achiziţia spaţiilor PIC. În acelaşi an, Sarcină a rebranduit în Succes şi unitatea Pic din Craiova şi a anunţat că are acelaşi plan şi cu fostele hipermarketuri Pic din Brăila, Oradea şi Călăraţi. Lucru ce nu s-a mai întâmplat însă. Mai mult, în martie anul trecut, lichidatorul PIC SA a anunţat că omul de afaceri din Gorj a renunţat să mai cumpere cele patru spaţii ale fraţilor Penescu, astfel că lichidatorul judiciar PricewaterhouseCoopers Business Recovery Services (PwC) le-a scos la vânzare.

Conform planului de reorganizare, magazinul din Piteşti a fost evaluat la aproximativ 5 milioane de euro.

Până acum, lichidatorul a reuşit să vândă,  în decembrie 2013, hipermarketul din Oradea, către o societate din grupul maltez Alf Mizzi & sons Ltd.

Detalii aici: 

Hipermarketul Pic din Piteşti a fost cumpărat. Un lanţ internaţional este interesat de celelate

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Tren Otopeni – Anunţ de la CFR despre circulaţia trenurilor din zona Aeroport Henri Coandă
Tren Otopeni – Anunţ de la CFR despre circulaţia trenurilor din zona Aeroport Henri Coandă
În data de 13 noiembrie 2026, au fost realizate modificări ale instalaţiilor de control automat al vitezei trenurilor la Halta de Mişcare Aeroport Henri Coandă T1 şi Punctul de Mişcare......
Lege controversată în Bulgaria – Interzis pentru creşterea şi uciderea animalelor pentru blană
Lege controversată în Bulgaria – Interzis pentru creşterea şi uciderea animalelor pentru blană
Parlamentul Bulgariei a interzis deţinerea, creşterea şi uciderea animalelor exclusiv pentru producţia de blănuri, prin ...
Producţia industrială a scăzut cu 3,7% în primele nouă luni (serie brută – date INS)
Producţia industrială a scăzut cu 3,7% în primele nouă luni (serie brută – date INS)
Producţia industrială a scăzut, în primele nouă luni ale anului, cu 3,7% ca serie brută şi cu 3,9% ca serie ajustată ...
Bani fiscalizaţi din manele: Florin Salam a făcut 1,4 milioane lei afaceri nete în 2025 cu firma sa de muzică, marjă de profit de 69% cu un salariat
Bani fiscalizaţi din manele: Florin Salam a făcut 1,4 milioane lei afaceri nete în 2025 cu firma sa de muzică, marjă ...
Florin Stoian, cunoscut sub numele de scenă de Florin Stoian, deţine jumătate din firma Florin Salam Music. Firma prin ...