Spectral Mobilă a deschis în orașul Huși al șaselea magazin din acest an

Spectral Mobila S.A. anunță că a inaugurat pe 2 decembrie, în Huși (județul Vaslui), al 41-lea magazin Spectral Mobilă din România. Noua locație este administrată în mod direct de companie.
Economica.net - mar, 02 dec. 2025, 19:16
Spectral Mobilă a deschis în orașul Huși al șaselea magazin din acest an

Magazinul deschis pe Strada Alexandru Ioan Cuza nr. 1B va funcționa sub brandul Spectral Mobilă și va comercializa toate produsele fabricate de Spectral Mobila S.A..

“Anul acesta am decis reluarea extinderii rețelei Spectral Mobilă și cu magazine proprii, iar noul showroom din Huși este al doilea deschis in acest an și deținut în mod direct de noi după cel din Râmnicu Vâlcea și a șasea locație inaugurată anul acesta alături de alte 4 magazine Spectral Mobilă administrate în sistem de franciză în Satu Mare, Pașcani, Băilești și Flămânzi. Am ajuns astfel la o rețea de 41 de magazine Spectral Mobilă în România, nouă dintre acestea fiind deținute în mod direct de noi, iar restul de 32 sunt administrate în sistem de franciză. Pentru anul viitor ne-am propus să continuăm extinderea rețelei cu ambele variante de magazine, proprii sau în franciză, și deja ne uităm după spații potrivite în orașele unde nu avem parteneri interesați de preluarea unei francize sau colaboratori revânzători care să aibă rulaje solide pentru produsele fabricate de noi”, a declarat Dan Dodiță, director executiv al Spectral Mobila S.A..

Spațiul în care funcționează magazinul din Huși are o suprafață de 380 mp și a necesitat o investiție totală de 200.000 de euro.
Spectral Mobila SA deține o fabrică în apropierea municipiului Bârlad în care produce o gamă completă de mobilier pentru dormitoare, sufragerii, bucătării, holuri, băi, birouri sau produse tapițate cum ar fi canapele, fotolii sau colțare.

Produsele fabricate de Spectral Mobila SA sunt comercializate printr-o rețea de 9 magazine proprii sub brandul Spectral Mobilă în Bârlad, București, Buzău, Călărași, Galați, Huși, Râmnicu Sărat, Râmnicu Vâlcea și Tecuci, 32 magazine Spectral Mobilă în franciză în Bacău, Baia Mare, Băilești, Bistrița, Botoșani, Brăila, Brașov, Calafat, Flămânzi, Focșani, Iași, Întorsura Buzăului, Mangalia, Miercurea Ciuc, Moreni, Oltenița, Oradea, Pașcani, Pitești, Roman, Satu Mare, Sighetu Marmației, Slatina, Slobozia, Suceava, Târgu Frumos, Târgu Jiu, Timișoara și Turda și în alte peste 100 de magazine partenere din întreaga țară. De asemenea, produsele pot fi comandate în toată țara prin magazinul on-line deținut de companie (www.spectral.ro), dar și pe mai multe platforme de tip marketplace ca eMag.ro, altex.ro, vivre.ro, cel.ro și skroutz.ro.

Te-ar mai putea interesa și
Ce spune Nicuşor Dan despre cum încearcă Rusia să intensifice războiul din Ucraina şi să provoace ţările europene
Ce spune Nicuşor Dan despre cum încearcă Rusia să intensifice războiul din Ucraina şi să provoace ţările europene
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, într-un interviu pentru Bloomberg, că Rusia încearcă să intensifice războiul din Ucraina şi să provoace ţările europene, în contextul incidentelor cu......
Cifra de afaceri din industrie a crescut cu 10,3% în august 2026 – date INS
Cifra de afaceri din industrie a crescut cu 10,3% în august 2026 – date INS
Cifra de afaceri din industrie, pe total (piaţa internă şi piaţa externă), a crescut în termeni nominali cu 10,3% în ...
Ucraina vrea să-şi facă propria rețea de sateliţi, în colaborare cu NOKIA şi ICEYE
Ucraina vrea să-şi facă propria rețea de sateliţi, în colaborare cu NOKIA şi ICEYE
Companiile finlandeze din domeniul tehnologiei, ICEYE şi Nokia, au semnat joi, 22 octombrie, o scrisoare de intenţie cu ...
Putin anunţă disponibilitatea de a relua discuţiile trilaterale despre Ucraina
Putin anunţă disponibilitatea de a relua discuţiile trilaterale despre Ucraina
Preşedintele rus Vladimir Putin a semnalat joi disponibilitatea de a relua discuţiile trilaterale pentru a pune capăt ...