Spectral Mobilă a inaugurat în Oltenița primul magazin din acest an

Spectral Mobila S.A. a anunțat marți că a inaugurat pe 8 martie, în Oltenița, al 19-lea magazin din România. Noua locație va fi administrată în sistem de franciză.
Ion Dobreanu - mar, 08 mart. 2022, 17:20
Spectral Mobilă a inaugurat în Oltenița primul magazin din acest an

Unitatea deschisă pe strada Argeșului nr. 50 va funcționa sub brandul Spectral Mobilă și va comercializa toate produsele fabricate de Spectral Mobilă.

“Am început seria deschiderilor din 2022 cu un magazin Spectral Mobilă în Oltenița și ne-am propus să inaugurăm alte cinci magazine până la finalul anului. După doi ani de pandemie, din păcate și anul acesta a început cu o criză pe care nu o credeam posibilă în Europa. Suntem alături de poporul ucrainean greu încercat în aceste momente și ne dorim ca acest conflict fără nicio justificare să se încheie cât mai curând. Totodată suntem îngrijorați de efectele negative asupra economiei și lucrăm la mai multe scenarii pentru a putea trece cu bine peste creșterile galopante de prețuri la utilități, combustibili, materii prime sau creșterile dobânzilor bancare”, a declarat Dan Dodiță, director executiv al Spectral Mobilă S.A.

Spațiul în care va funcționa magazinul are o suprafață de 250 mp și a necesitat o investiție totală de 150.000 de euro.
Produsele fabricate de Spectral Mobila S.A. sunt comercializate printr-o rețea de șapte magazine proprii sub brandul Spectral Mobilă în Bârlad, București, Buzău, Călărași, Galați, Râmnicu Sărat și Tecuci, 12 magazine Spectral Mobilă în franciză în Bacău, Baia Mare, Calafat, Câmpulung Moldovenesc, Iași, Mangalia, Oltenița, Pitești, Săcele, Slatina, Slobozia și Târgu Jiu și în alte peste 100 de magazine partenere din întreaga țară. De asemenea, produsele pot fi comandate în toată țara prin magazinul on-line deținut de companie (www.spectral.ro), dar și pe mai multe platforme de tip marketplace ca eMag.ro, vivre.ro, cel.ro, elefant.ro sau esteto.ro.

Te-ar mai putea interesa și
Ce spune Nicuşor Dan despre cum încearcă Rusia să intensifice războiul din Ucraina şi să provoace ţările europene
Ce spune Nicuşor Dan despre cum încearcă Rusia să intensifice războiul din Ucraina şi să provoace ţările europene
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, într-un interviu pentru Bloomberg, că Rusia încearcă să intensifice războiul din Ucraina şi să provoace ţările europene, în contextul incidentelor cu......
Cifra de afaceri din industrie a crescut cu 10,3% în august 2026 – date INS
Cifra de afaceri din industrie a crescut cu 10,3% în august 2026 – date INS
Cifra de afaceri din industrie, pe total (piaţa internă şi piaţa externă), a crescut în termeni nominali cu 10,3% în ...
Ucraina vrea să-şi facă propria rețea de sateliţi, în colaborare cu NOKIA şi ICEYE
Ucraina vrea să-şi facă propria rețea de sateliţi, în colaborare cu NOKIA şi ICEYE
Companiile finlandeze din domeniul tehnologiei, ICEYE şi Nokia, au semnat joi, 22 octombrie, o scrisoare de intenţie cu ...
Putin anunţă disponibilitatea de a relua discuţiile trilaterale despre Ucraina
Putin anunţă disponibilitatea de a relua discuţiile trilaterale despre Ucraina
Preşedintele rus Vladimir Putin a semnalat joi disponibilitatea de a relua discuţiile trilaterale pentru a pune capăt ...