Sphera Franchise Group, operatorul brandurilor KFC, Taco Bell și Pizza Hut în România, a stabilit acordarea unui dividend special pentru profitul pe 2024. Din 15 decembrie începe împărțirea acestuia
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2025/11/KFC-746x420.jpg)
Potrivit companiei, decizia a fost luată cu un număr total de 36.704.361 de drepturi de vot valabil exprimate, reprezentand 94,6004% din capitalul social al și 95,0008% din drepturile de vot atașate acțiunilor reprezentând capitalul social, dintre care 36.703.671 de voturi „pentru” reprezentand 99,9981% din numărul total de voturi deținute de actionarii prezenți.
Asfel, acționarii au aprobat propunerea Consiliului de Administrație de distribuire a dividendelor din profitul net nedistribuit aferent exercițiului financiar pe 2024, precum și aprobarea fixării unui dividend brut/acțiune în valoare de 1,04 lei. Acționarii au decis și ca 15.12.2025 să fie data începerii plății acestui dividend special.
Data de înregistrare va fi 25.11.2025 și a ex-date ca fiind 24.11.2025, pentru identificarea acționarilor care urmează a beneficia de drepturi rezultate din hotărârile AGOA și asupra cărora se răsfrâng efectele hotărârilor AGOA, inclusiv dar fără a se limita la identificarea acționarilor care vor beneficia de dividende, în conformitate cu legea aplicabilă.
Sphera Group a început din 6 iunie 2025 distribuirea de dividende acționarilor din profitul net nerepartizat aferent anilor financiari 2023-2024, valoarea acestuia brută fiind de 1,09 lei pe acțiune.
Sphera Franchise Group este cel mai mare grup din industria de food service din România, deținând companiile care operează în sistem de franciză brandurile KFC, Pizza Hut şi Taco Bell în România și KFC în Chişinău, Republica Moldova, și în anumite zone din Italia si de asemenea, brandul Cioccolatitaliani in Italia. Grupul deține peste 175 de restaurante pe cele trei piețe și are aproximativ 5.000 de angajați. Sphera Franchise Group este listată pe Bursa de Valori București din 2017, sub simbolul SFG, fiind singura companie din HoReCa inclusă în indicele principal BET, precum și în indicii MSCI Frontier Markets.