Spor la stat. Prime, al 13-lea salariu, spor de fidelitate la Aeroportul Internaţional Timişoara

20 07. 2016
aeroport_timisoara_05234800

ECONOMICA.NET vă spune în exclusivitate, printr-o serie de articole, ce sporuri şi beneficii primesc angajaţii la stat.

Astăzi, 21 iulie, vă spunem ce sporuri primesc angajaţii Aeroportului Internaţional Timişoara „Traian Vuia”, societate naţională aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor, potrivit informaţiilor pe care Ministerul de resort le-a comunicat în exclusivitate pentru ECONOMICA.NET.

Ce sporuri şi beneficii au angajaţii Aeroportului Internaţional Timişoara „Traian Vuia”

– Premiu anual – al 13-lea salariu -, echivalent cu un salariu mediu brut al angajatului;

Primă de Paşti, în cuantum de 650 lei brut per angajat;

Primă de Crăciun, în cuantum de 1.000 lei brut per salariat;

Tichete de masă;

Tichete cadou de 8 Martie, în cuantum de 100 lei pentru fiecare angajată;

Tichete cadou de 1 iunie, în cuantum de 100 lei pentru fiecare copil minor al fiecărui angajat;

Indemnizaţie de conducere, cuprinsă între 12% şi 20% din salariul de bază;

  • Şapte conducători de direcţii au indemnizaţie de conducere de 20% din salariul de bază;
  • 13 coordonatori de compartimente au indemnizaţie de conducere de 12%;

Spor de fidelitate, cuprins între 3% şi 15% din salariul de bază, astfel:

  • Spor de 3% din salariul de bază pentru salariaţii cu vechime în societate cuprinsă între 5 – 10 ani;
  • Spor de 5% din salariul de bază pentru angajaţii cu vechime în societate de 10 –15 ani;
  • Spor de 10% aplicat la salariul de bază, acordat angajaţilor cu 15 – 20 de ani vechime în societate;
  • Spor de 15% din salariul de bază pentru angajaţii cu vechime în societate de peste 20 ani.

Sporul de fidelitate se acordă proporţional cu toată perioada de vechime acumulată de salariat în cadrul societăţii Aeroportul Internaţional Timişoara.

Toate aceste drepturi sunt prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă, negociat la nivelul societăţii.

Aeroportul Internaţional Timişoara – Traian Vuia S.A. are 245 salariaţi, dintre care 20 au funcţii de conducere, ne-au spus oficialii societăţii.