Spre ce preţuri ţintesc cele mai căutate acţiuni de la Bursă, potrivit Erste Group Research

07 01. 2014
investitor_bursa_26380600

CUMPĂRĂ  acţiunile Transelectrica (TEL) şi ale producătorului de lactate Albalact (ALBZ).

Sunt singurele recomandări de cumpărare fermă inserate în raportul de evaluare emis de Erste Group Research şi obţinut de ECONOMICA.NET.

ACUMULEAZĂ (cumpără cu prudenţă mai mare,  n.r.) acţiunile Fondului Proprietatea (FP), ale Băncii Transilvania (TLV), Transgaz (TGN) şi Biofarm (BIO).

Şi, în fine, PĂSTREAZĂ acţiunile BRD, OMV Petrom (SNP) şi Antibiotice Iaşi (ATB), se mai spune în raportul citat.

Analiştii BCR au stabilit un preţ ţintă al acţiunilor TGN este de 236 de lei / titlu, cu peste 29% mai mare decât cel actual din piaţă, la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

De asemenea, acţiunile ALBZ au un potenţial de creştere de peste 20% faţă de preţul ţintă de 0,19 lei / titlu.

Preţul ţintă în cazul BRD, de 9,2 lei / titlu este deja aproape atins (9 lei/ acţiune, marţi), ca şi în cazul SNP (0,47 faţă de 0,468 lei / titlu în piaţă).

BIO a atins deja preţul ţintă de 0,304 lei  / acţiune, ceea ce înseamnă că o perioadă de corecţii poate surveni oricând, din moment ce raportul Erste recomandă acumularea, deci achiziţia la preţuri mai mici decât preţul ţintă.

Aceeaşi situaţie este şi mai flagrantă în cazul  celorlalte acţiuni, ale căror preţuri ţintă au fost deja depăşite: ATB: 0,516 lei/ acţiune; TLV: 1,6 15,2 lei / acţiune; TEL: 15,2 lei / acţiune.

De altfel, în majoritatea cazurilor, primele estimările de dividende indică randamente mai mici decât cele înregistrate anul trecut,   aşa cum vom vedea într-un articol viitor.

Avertisment

Estimările de mai sus nu sunt nici prognoze, nici recomandări pentru anumite decizii de luat la bursă. Responsabilitatea deciziilor este a celor ce le iau.

Analiştii fac estimări de preţ ţintă pentru următoarele 12 luni, cercetând activele companiei şi comparându-le cu performanţele altor companii similare.

Estimările de preţ ţintă nu sunt decât repere, şi nu sugestii, chiar dacă sunt denumite recomandări. Sunt, de obicei, modificate mai devreme de 12 luni, pentru că intervin schimbări relevante în evoluţia performanţelor companiei.

Nici autorii estimărilor şi nici# ECONOMICA# nu-şi asumă răspunderea pentru rezultatele deciziilor de investiţii, luate de investitori, în funcţie de profilul de risc al investitorului.

Preţurile ţintă ale Erste Research Group au ca reper estimările proprii ale valorii companiilor, iar recomandrările nu indică nici o performanţă relativă.