Sprijin pentru cultivatorii de porumb și floarea-soarelui afectați de seceta din 2025. Se dau bani până la finele anului

18 09. 2026
porumb seceta

Guvernul a aprobat astăzi, 18 septembrie 2026, o hotărâre prin care se acordă un sprijin financiar de urgență în valoare de 333 de lei/hectar, echivalentul a 63 de euro pentru cultivatorii de porumb și floarea-soarelui a căror suprafețe au fost distruse în totalitate de seceta din 2025, potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii. Suma se reduce treptat în funcție de gradul de afectare.

Fondurile se acordă pentru suprafețele agricole care au fost afectate de seceta pedologică în procente cuprinse între minimum 30% și maximum 100% inclusiv, atestate prin procesul-verbal de constatare și evaluare a pagubelor. Schema se aplică pe întregul teritoriu al României, pe baza unor criterii obiective și nediscriminatorii.

Resursele financiare totale necesare implementării acestei scheme de sprijin se ridică la 155,3 milioane de lei (echivalentul a 29,6 milioane de euro, calculat la cursul de 5,2487 lei/euro) și sunt asigurate în proporție de 50% prin Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) și restul prin bugetul de stat.

„Deși această sumă este sub cea solicitată inițial de Ministerul Agriculturii, ea reprezintă totuși o dublare, din bugetul de stat, a ajutorului de urgență acordat de Uniunea Europeană, iar prin adoptarea hotărârii de Guvern de astăzi asigurăm efectuarea plăților cel târziu până la sfârșitul anului”, a declarat vicepremierul Tánczos Barna, ministrul interimar al agriculturii și dezvoltării rurale.”, a declarat vicepremierul Tánczos Barna, ministrul interimar al agriculturii și dezvoltării rurale.

Toate plățile reprezentând acest grant vor fi procesate prin intermediul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), în limita bugetului aprobat. Termenul-limită pentru efectuarea plăților către fermieri este 31 decembrie 2026.