SRI: Informaţiile clasificate obţinute de expertul rus, importante pentru securitatea economică

Documentele şi informaţiile clasificate despre zăcămintele de cupru şi metale rare pe care expertul rus intenţiona să le scoată din ţară au fost obţinute ilegal şi erau relevante pentru securitatea economică, informează, sâmbătă, SRI.
Economica.net - sâm, 27 oct. 2012, 12:27
SRI: Informaţiile clasificate obţinute de expertul rus, importante pentru securitatea economică

„Potrivit competenţelor legale, în cadrul unei operaţiuni derulate de Serviciului Român de Informaţii, s-au obţinut informaţii importante pentru securitatea naţională a României, relevante pentru securitatea economică şi protecţia informaţiilor clasificate, cu privire la existenţa unei acţiuni de culegere ilegală de informaţii, inclusiv din categoria celor clasificate”, se arată într-un comunicat de presă al Serviciului Român de Informaţii (SRI).

Potrivit SRI, evoluţia cazului a fost determinată şi de iminenţa scoaterii din ţară, la 19 octombrie, prin punctul de frontieră Otopeni, de către cetăţeanul rus O.M., a unor documente oficiale, unele având caracter clasificat, „care, prin obţinere şi diseminare neautorizată, afectează interesele economice ale României”.

În acest context, SRI a informat Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) cu privire la „elemente constitutive ale unor infracţiuni în care au fost implicaţi expertul rus, precum şi cetăţeni români”.

„În faza actuală de cercetare a circumstanţelor săvârşirii faptelor ce fac obiectul investigaţiilor de către autorităţile române, SRI continuă cooperarea cu reprezentanţii Ministerului Public, conform legii şi Protocolului de Cooperare, pentru prevenirea oricăror riscuri şi ameninţări la adresa securităţii naţionale, respectiv prezervarea intereselor României”, se mai arată în comunicatul citat.

Procurorii DIICOT – Structura Centrală fac cercetări în cazul unui grup infracţional constituit din persoane având cetăţenie rusă şi română, pentru infracţiunile prevăzute de articolul 19 din Legea 51/1991, articolul 169 şi articolul 298 Cod penal, a anunţat DIICOT.

În legătură cu acest caz, în 19 octombrie, O.M., în vârstă de 42 de ani, cetăţean rus, a fost depistat pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă”, în timp ce încerca să părăsească teritoriul României, având asupra sa documente şi hărţi geologice emise de autorităţi ale statului roman, conţinând informaţii şi date clasificate privitoare la zăcămintele de cupru şi metale rare aferente exploatărilor Moldova Nouă şi SUVOROV. Cetăţeanul rus are interdicţie de a părăsi Capitala.

„În fapt, s-a reţinut că factori de decizie din cadrul SC IPROMIN SA Bucureşti au divulgat către persoane din mediul de afaceri din Federaţia Rusă informaţii şi documente clasificate referitoare la zăcămintele de cupru şi metale rare din zona Moldova Nouă, mai exact zăcământul de banatite şi zăcământul «SUVOROV»”, se arată într-un comunicat de vineri al DIICOT.

Procurorii DIICOT fac verificări privind autenticitatea documentaţiei, caracterul clasificat al informaţiilor şi documentelor, impactul negativ asupra securităţii naţionale, precum şi efectele produse asupra economiei naţionale şi mediului concurenţial, urmând ca, raportat la probatoriul administrat, să fie dispuse măsurile legale în cauză.

SRI anunţa, vineri, că evaluează impactul asupra securităţii naţionale al documentelor clasificate despre zăcămintele de cupru găsite la cetăţeanul rus.

„Cetăţeanul rus a fost depistat de specialişti ai Brigăzii Antitero în urma unui control de rutină pe Aeroportul Henri Coandă. Asupra acestuia au fost dispuse măsuri preventive de către procurorii DIICOT, iar ofiţerii SRI verifică caracterul documentelor şi impactul asupra securităţii naţionale. Momentan nu se pot oferi alte detalii legate de această anchetă”, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Serviciului Român de Informaţii (SRI), Sorin Sava.

Ambasada Rusiei la Bucureşti a precizat, la solicitarea MEDIAFAX, că nu a fost informată de autorităţile române despre cetăţeanul rus depistat pe aeroport cu documente clasificate ale IPROMIN SA şi că va cere clarificări printr-o notă verbală trimisă MAE român. Secţia Consulară nu a fost contactată nici de cetăţeanul rus menţionat în legătură cu acest caz.

Conducerea IPROMIN a susţinut că angajaţii nu au dat documente clasificate oamenilor de afaceri ruşi, precizând că firma are negocieri pentru servicii de proiectare cu o societate din România care reprezintă o firmă internaţională ce foloseşte specialişti din Federaţia Rusă pentru consultanţă tehnică.

„Nu au fost divulgate de către angajaţii sau de către conducerea societăţii informaţii şi documente clasificate către mediul de afaceri din Federaţia Rusă, aşa cum apare în comunicatul DIICOT. Societatea noastră derulează în prezent negocieri cu o firmă privată din România pentru furnizarea de servicii de proiectare pentru o investiţie nouă aferentă zăcământului Moldova Nouă, care, din cunoştinţele noastre, este reprezentanta unei firme internaţionale care utilizează şi serviciile de consultanţă tehnică din partea unor specialişti din Federaţia Rusă”, arată conducerea IPROMIN.

Totodată, conducerea IPROMIN a precizat că, din informaţiile pe care le deţine, societăţii cu care negociază încheierea unui contract de proiectare i-a fost transferată licenţa de concesiune a exploatării privind „zăcământul de panatite Moldova Nouă”.

„Menţionăm că serviciul de proiectare se referă la realizarea unor construcţii şi instalaţii industriale specifice activităţii de valorificare a minereului, precum şi lucrări de închidere şi ecologizare a suprafeţelor afectate de vechea exploatare minieră”, a adăugat conducerea IPROMIN.

Sursa citată a precizat că în cadrul negocierilor nu au fost luate în discuţie servicii privind calculul de resurse sau rezerve minerale.

De asemenea, IPROMIN a arătat că în zăcământul Moldova Nouă nu există metale rare.

„Zăcământul Moldova Nouă este un zăcământ ce conţine minereu cuprifer, iar Suvorov este denumită o parte a zăcământului. Menţionăm că nu există metale rare în zăcământ”, a precizat sursa citată.

Te-ar mai putea interesa și
Franţa – Parlamentul corsican aprobă textul reformei constituţionale pentru autonomie
Franţa – Parlamentul corsican aprobă textul reformei constituţionale pentru autonomie
Corsica a făcut încă un pas către obiectivul autonomiei în cadrul Republicii Franceze: parlamentul regional de la Ajaccio a aprobat miercuri, cu o largă majoritate, textul unei reforme......
CFR Călători: Duminică, transportul feroviar de călători trece la ora de vară. Se anulează un tren spre Aeroportul Otopeni
CFR Călători: Duminică, transportul feroviar de călători trece la ora de vară. Se anulează un tren spre Aeroportul ...
CFR Călători informează că începând cu data de 31 martie 2024, în activitatea de transport feroviar se va trece la ...
Antibiotice Iași a pus în funcțiune o centrală fotovoltaică de 2,5 MW, proiect finanțat din PNRR
Antibiotice Iași a pus în funcțiune o centrală fotovoltaică de 2,5 MW, proiect finanțat din PNRR
Antibiotice Iași a pus în funcțiune o centrală electrică fotovoltaică de 2,5 MW, investiție ce face parte din strategia ...
Lista autostrăzilor şi drumurilor expres preluate de CNIR de la CNAIR, după operaţionalizarea sa
Lista autostrăzilor şi drumurilor expres preluate de CNIR de la CNAIR, după operaţionalizarea sa
Compania Naţională de Investiţii Rutiere (CNIR) a preluat de la Compania Naţională pentru Administrarea Infrastructurii ...