Stadiul lucrărilor la Varianta ocolitoare a localităţii Mihăileşti, începute în iulie 2016, este de 20%

Stadiul lucrărilor la Varianta ocolitoare a localităţii Mihăileşti (judeţul Giurgiu) a ajuns, la ora actuală, la 20%, în creştere de la 4% cât se înregistra la începutul acestui an, se arată într-un comunicat de presă al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Economica.net - vin, 03 nov. 2017, 15:39
Stadiul lucrărilor la Varianta ocolitoare a localităţii Mihăileşti, începute în iulie 2016, este de 20%

Potrivit sursei citate, situaţia a fost constată cu ocazia vizitei inopinate făcută vineri la şantierul în cauză de către secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Mircea Biban, şi directorul general al CNAIR, Ştefan Ioniţă.

‘Cu această ocazie s-a constatat din nou o slabă mobilizare a constructorului în şantier, ceea ce a făcut ca la ora actuală progresul fizic al lucrărilor să ajungă la doar 20%. A fost remarcată însă o creştere semnificativă faţă de începutul anului, când progresul fizic al lucrărilor era de 4%. Reprezentanţii Ministerului Transporturilor şi cei ai CNAIR S.A i-au cerut Antreprenorului să prezinte un raport de recuperare a întârzierilor şi i-au transmis că sunt programate vizite săptămânale în acest şantier, pentru monitorizarea progresului fizic real al lucrărilor. Secretarul de stat în ministerul transporturilor, Mircea Biban le-a atras atenţia constructorilor că trebuie să fie conştienţi de obligaţiile contractuale pe care le au, având în vedere inclusiv faptul că plăţile către aceştia sunt achitate la zi, de către CNAIR’, se menţionează în comunicatul CNAIR.

Contractul pentru construcţia Variantei ocolitoare a localităţii Mihăileşti, în valoare de aproximativ 31 de milioane de lei, fără TVA, a fost semnat în aprilie 2016 între CNAIR S.A şi Asocierea Copisa Constructora Pirenaica S.A.- Copisa Construcţii SRL.

Construcţia acestui proiect, cofinanţat din POIM 2014-2020, a început în luna iulie 2016 şi ar fi trebuit să fie încheiată în vara acestui an, dar în condiţiile actuale se estimează finalizarea lucrărilor în primul semestru al anului viitor.

Proiectul care are o lungime totală de 3,18 km de drum naţional configurat la 4 benzi, include construcţia a două intersecţii tip T şi a unui sens giratoriu, care ar urma să asigure legături cu DN6 şi DJ 412A.

Te-ar mai putea interesa și
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă comercială ar fi fost lovită de o dronă miercuri seară, 14 octombrie, în rada Sulina, în apele teritoriale ale României. În urma exploziei, la bord ar fi izbucnit un incendiu, iar......
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte la așa ceva
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte ...
Kremlinul a asigurat miercuri că acordul privind armistiţiul energetic dintre Rusia şi Ucraina, anunţat de preşedintele ...
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dominic Fritz, a anunţat că va propune Comitetului Politic, în şedinţa de vineri, ...
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl România deschide joi, 15 octombrie, noul magazin din Târgu Secuiesc, care va înlocui unitatea situată pe Strada ...