Stare de alertă în sistemul energetic al României – Anunţ de la Ministerul Energiei făcut azi despre ajutorul de urgenţă transfrontalier. Declaraţia lui Buşoi
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2026/08/energie-romania-5364768-596x420.jpg)
„În ceea ce priveşte planul de urgenţă şi ajutorul de urgenţă transfrontalier, în acest moment nu avem motive să-l cerem, pentru că este o piaţă funcţională, există cantităţi de electricitate disponibile. Faţă de începutul crizei, să spunem aşa, faţă de momentul în care încă funcţionam cu un reactor, lucrurile s-au îmbunătăţit pe piaţa regională, pentru că Ungaria importă mai puţin. Au fost momente în care Ungaria a importat şi 4.000 de megawaţi la un consum de 7.000, un consum de seară, de vârf. Acum au mai redus, pentru că încep, încet-încet, să redeschidă capacităţile nucleare. Prin urmare, aşa cum spuneam, există disponibilităţi şi, din acest punct de vedere, situaţia este sub control”, a explicat Buşoi, la Digi24.
El a admis că în zilele următoare, din cauza caniculei, se vor înregistra seara vârfuri de consum în jur de 7.000 de MW, însă şi producţia eoliană va fi mai mare, scrie Agerpres.
„Consumatorii casnici în special fac unele eforturi pentru a reduce consumul, pentru a muta din orele de vârf anumite activităţi. În zilele următoare vom avea, din cauza caniculei, probabil seara, vârfuri de consum în jur de 7.000 de megawaţi, dar se anunţă şi o producţie eoliană mai bună. Aşa cum a mai fost anunţat după comandament, în această săptămână suntem mobilizaţi, cu toate capacităţile de producţie la maximum, mai ales producţia pe gaz. Avem o bună producţie din cărbune, fotovoltaicul ne ajută foarte mult în timpul zilei. Nemaifiind în bandă nuclearul, şi exporturile la preţuri mici sau preţuri negative s-au redus. Sigur că totul ţine de cât de lungă va fi această perioadă de secetă care ne obligă, prin scăderea debitului Dunării şi a nivelului apei lângă Cernavodă, să ţinem închise reactoarele nucleare din motive de siguranţă”, a explicat secretarul de stat.
Totodată, Cristian Buşoi a dat asigurări că pe piaţa regională există energie pentru a fi importată, iar preţurile sunt similare cu Preţul Zilei Următoare din România.
„În acest moment sunt disponibilităţi pe piaţa regională. Sigur că e deja un lucru foarte cunoscut, a mai fost spus public (…) principalul furnizor – nu doar pentru România, ci şi pentru Serbia – este Bulgaria. Dar nu doar din Bulgaria (poate importa România – n. r.), din toată piaţa regională. Preţurile sunt similare cu Preţul Zilei Următoare din România – PZU, ceea ce înseamnă că, din acest punct de vedere, fie că se cumpără de pe PZU-ul românesc, fie din cel regional, impactul pe industrie şi pe consumatorii finali este acelaşi, doar că, strategic, cu cât produce mai mult România, cu cât electricitatea se achiziţionează de la producători în România, cu atât România are mai mult de câştigat. Altfel, însă, beneficiem de prezenţa în Uniunea Europeană şi de bunele interconectări, care, ştiţi bine, s-a mai spus, ajung până la 4.000 de megawaţi. Deci, faptul că trebuie să importăm 2.000 pe vârfurile de sarcină nu reprezintă un element care pune în pericol securitatea aprovizionării. Este doar o chestiune legată de faptul că furnizorii din România, agenţii economici din România plătesc către producători din alte ţări, dar important este să avem electricitate.
Reprezentantul Ministerului Energiei a transmis că deocamdată nu este cazul să se pună în discuţie limitările de consum pentru marii consumatori industriali, iar aceştia au primit doar o înştiinţare că „se află pe o listă, că sunt obiectul unui normativ de limitări”.
„Ministerul Energiei a postat un comunicat, au fost şi alţi colegi care au comunicat seara trecută… Lucrurile sunt foarte clare, vorbim doar de o înştiinţare că se află pe o listă, că sunt obiectul unui normativ de limitări care, dacă va fi pus în aplicare, se va iniţia procedura cu 24 de ore înainte, se va discuta, vor vedea care sunt capabilităţile tehnice de limitare, să nu punem în pericol echipamentele, să nu existe probleme în ceea ce priveşte securitatea. Toate aceste lucruri sunt destul de clar specificate în hotărârile de guvern şi normativ”, a menţionat acesta.
Buşoi a susţinut că anexa cu numele consumatorilor ce ar putea fi deconectaţi de la energie nu a fost publicată pentru strategiile lor comerciale.
„Pentru că am decis să nu publicăm anexa cu aceşti consumatori care se află pe normativ, din anumite ramuri industriale, cu un anume consum de electricitate, a fost natural să fie înştiinţaţi fiecare, pentru că şi pentru reputaţia lor şi pentru strategiile lor comerciale este mai bine să fie aşa. Gândiţi-vă că există un mare consumator care are contracte, poate, în străinătate. Vede o ştire de presă, vede declaraţia unui fost ministru al Energiei că va fi întrerupt, că va fi limitat. E posibil ca acel partener de afară să-i reducă comenzile, îl vede pe o listă… Adică toate lucrurile acestea trebuie cântărite şi am decis că, deşi a fost mult interes din partea mass-media, în principal acea listă agregată cu toate numele de companii să nu fie publică, dar noi să-i anunţăm în mod individual. Când spun noi, evident nu vorbesc de Guvern, vorbesc de Transelectrica şi de distribuitorii regionali, care sunt companii private, în unele statul are o participaţie mai mică sau mai mare. Deci, a fost doar o înştiinţare, doar un prim dialog, să spun formal. (…) S-a amintit doar care este cadrul normativ şi că, dacă se va întâmpla vreodată, vor fi anunţaţi cu 24 de ore înainte. Nu e cazul”, a transmis oficialul.