Stare de urgenţă în aproape jumătate din SUA, din cauza furtunii de zăpadă şi a gheţii
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2026/01/furtuna-zapada-sua-628x420.jpg)
Furtuna de zăpadă de proporţii, care va afecta două treimi din ţară, se deplasează spre est. Zone din Oklahoma, Kansas, Arkansas şi Texas sunt deja grav afectate de zăpadă şi lapoviţă, iar furtuna este aşteptată să lovească în curând zone mai la est, inclusiv cel mai populat oraş al ţării, New York.
Peste 47.000 de locuinţe sunt fără curent electric în Texas, al doilea cel mai populat stat al SUA şi care a suferit deja pene severe din cauza unei alte furtuni în 2021, şi alte 52.000 în Louisiana, potrivit site-ului web poweroutage.us.
Site-urile de urmărire a zborurilor arată, de asemenea, mii de anulări de curse, aproximativ 4.000 pentru sâmbătă şi peste 8.000 pentru duminică.
Frontul, pe care unii experţi l-au numit cea mai mare furtună înregistrată vreodată în SUA, este aşteptat să ajungă în regiunea Mid-Atlantic duminică dimineaţa devreme, cu ninsori semnificative. Această regiune include statele New York, New Jersey, Pennsylvania, Delaware, Maryland, Virginia de Vest şi Virginia, în afară de capitala Washington, D.C. şi de statele sud-estice Carolina de Nord şi Carolina de Sud.
Pe parcursul zilei de duminică, furtuna, cauzată de un vortex polar extins sau deplasat, se va îndrepta spre nord-vest, spre regiunea New England.
Ninsoare abundentă şi frig
Serviciul Naţional de Meteorologie anticipează posibile acumulări de zăpadă şi gheaţă în New York între 17 şi 27 de centimetri şi minime de minus 9 grade Celsius, în timp ce în oraşe precum Baltimore, Philadelphia sau Washington se aşteaptă precipitaţii ceva mai reduse şi temperaturi puţin mai ridicate.
Cu toate acestea, se aşteaptă ca temperaturile să scadă şi mai mult după trecerea frontului, cu minime prognozate pentru New York City între luni şi miercuri de minus 15 grade Celsius.
Această situaţie provoacă îngrijorare deosebită din cauza posibilităţii ca drumurile şi alte comunicaţii şi servicii de bază să devină inutilizabile din cauza gheţii.
Multe districte şcolare din sud au anunţat deja că nu vor fi ţinute cursuri luni, aceeaşi zi în care s-a anunţat şi că birourile federale din Washington, D.C vor rămâne închise.
„În zilele următoare, această furtună va aduce ninsori abundente, ploaie îngheţată periculoasă, gheaţă şi temperaturi extrem de scăzute din cauza vântului, care vor pune vieţi în pericol”, a declarat secretarul pentru securitate internă, Kristi Noem, într-o conferinţă de presă organizată sâmbătă, adăugând că condiţiile nefavorabile „vor persista timp de câteva zile”.
Pene de curent
„Penele de curent, închiderile de drumuri şi alte efecte afectează deja Midwestul, sudul şi Coasta de Est. Cel mai important lucru pe care oamenii îl pot face în întreaga ţară este să evite să iasă pe drum şi să stea acasă ori de câte ori este posibil”, a adăugat ea.
La rândul său, preşedintele Donald Trump a scris pe reţelele de socializare că a aprobat declaraţii federale privind starea de urgenţă pentru Tennessee, Georgia, Carolina de Nord, Maryland, Arkansas, Kentucky, Louisiana, Mississippi, Indiana şi Virginia de Vest.
Atât el, cât şi Noem au subliniat că guvernul federal al SUA cooperează cu Agenţia Federală pentru Managementul Urgenţelor (FEMA) şi cu statele pentru a garanta siguranţa.
Noem a explicat că Centrul Naţional de Coordonare a Răspunsului din Washington a fost activat în ultimele două zile şi că FEMA a pregătit deja provizii de urgenţă în diferite părţi ale ţării.
Una dintre cele mai presante preocupări este pierderea de energie electrică din cauza precipitaţiilor, având în vedere valul intens de frig aşteptat în mare parte a SUA la începutul săptămânii viitoare.
„Lucrăm cu companiile noastre energetice şi cu comunităţile electrice rurale pentru a ne asigura că putem înlesni reparaţiile (la reţea) cât mai repede posibil şi pentru a restabili energia electrică, mai ales având în vedere temperaturile scăzute prognozate pentru zilele următoare”, a declarat Noem.