Starship, cea mai mare rachetă din lume, aparținând companiei SpaceX, a fost lansată, dar a explodat după câteva minute (Video)

Compania SpaceX a reuşit joi, la a doua încercare, să lanseze pentru prima dată în spaţiu noua sa rachetă Starship, cea mai mare din lume, destinată călătoriilor pe Lună şi Marte, dar racheta a explodat la câteva minute după lansare.
Ion Dobreanu - J, 20 apr. 2023, 19:29
Starship, cea mai mare rachetă din lume, aparținând companiei SpaceX, a fost lansată, dar a explodat după câteva minute (Video)

Cea mai mare şi cea mai puternică rachetă construită vreodată, Starship, cu o înălțime de 120 de metri, a decolat de la portul spaţial şi instalaţia de testare Starbase a companiei, la est de Brownsville. statul Texas, dar a explodat în câteva minute, într-un zbor de testare care, conform speranţelor constructorilor săi de la SpaceX, va fi primul pas pentru o călătorie a oamenilor spre Marte, transmite RomaniaTv.net.

O transmisiune în direct de pe internet a decolării SpaceX a arătat racheta ridicându-se de pe platforma de lansare, timp în care cele 33 de motoare Raptor ale Super Heavy au început să se aprindă într-o minge de flăcări şi în nori de gaze şi vapori de apă.

După o lansare anulată la începutul acestei săptămâni din cauza unei probleme de presurizare, sistemul a decolat joi, la ora locală 8:33 (16:33 în România). A prins viteză, dar apoi a început să se rotească la altitudine înainte de a exploda la aproximativ patru minute după ce a părăsit solul.

Elon Musk, fondatorul companiei SpaceX, și-a felicitat pe Twitter echipa, după lansarea de joi, și a spus că ”am învățat multe pentru următorul test”, care, potrivit acestuia, ar urma să aibă loc peste câteva luni.

Se pare că cele două secţiuni ale sistemului – propulsorul şi nava de croazieră – nu au putut să se separe în mod corespunzător după decolare, ceea ce ar fi putut cauza eşecul.

SpaceX avertizase anterior că şansele de reuşită erau scăzute şi că scopul zborului de testare era de a colecta date, indiferent dacă misiunea completă este îndeplinită sau nu.

Angajaţii de la SpaceX au aplaudat chiar şi după ce racheta a explodat, notează The Guardian.

Aşa cum a fost proiectată, racheta Starship este de aproape două ori mai puternică decât propriul Sistem de Lansare Spaţială (SLS) al NASA, care şi-a făcut debutul zborului fără echipaj pe orbită în noiembrie, trimiţând nava Orion a NASA într-o călătorie de 10 zile în jurul Lunii şi înapoi.

Te-ar mai putea interesa și
Ilie Bolojan: PSD a compromis şansa României de a încasa 770 de milioane de euro
Ilie Bolojan: PSD a compromis şansa României de a încasa 770 de milioane de euro
Premierul interimar Ilie Bolojan, preşedintele PNL, acuză PSD că a compromis, „în mod iresponsabil şi populist”, şansa României de a încasa 770 de milioane de euro, de a avea o lege a......
Bulgaria va cumpăra şapte nave vânătoare de mine
Bulgaria va cumpăra şapte nave vânătoare de mine
Vânătoarele de mine sunt deosebit de necesare pentru întărirea capabilităţilor Bulgariei, dat fiind că Marina are ...
ASF: România are acum o Contraparte Centrală autorizată
ASF: România are acum o Contraparte Centrală autorizată
România are în prezent o Contraparte Centrală (CCP) autorizată, iar infrastructura urmează să devină funcţională ...
Incendiu, aparent provocat de o dronă, în satul Plauru, comuna Ceatalchioi
Incendiu, aparent provocat de o dronă, în satul Plauru, comuna Ceatalchioi
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta intervine, miercuri seara, în apropiere de satul Plauru, comuna ...