Startup-ul de livrări BeeFast se reorientează către soluţii integrate pentru magazinele offline

BeeFast, un start-up concentrat la început pe segmentul de curierat rapid eco-friendly, și-a extins activitatea pe fondul contextului pandemic, oferind soluții integrate de mutare a business-urilor din offline în online, rezolvând și problema livrărilor. Soluția tehnică propusă de BeeFast se implementează în 24 de ore, iar infrastructura businessului poate asigura livrarea a până la 6.000 de comenzi pe zi.
Lidia Neagu - J, 16 apr. 2020, 12:29
Startup-ul de livrări BeeFast se reorientează către soluţii integrate pentru magazinele offline

BeeFast a avut prima comandă de livrare la sfârșitul lui octombrie 2019. În planul inițial al celor patru antreprenori din spatele start-up-ului, platforma ar fi trebuit să fie prima soluție de livrări eco-friendly din București, folosind doar biciclete – normale și electrice – și trotinete electrice.

Noul context socio-economic a determinat o dezvoltare accelerată a businessului către viziunea mai largă a fondatorilor – generarea unei infrastructuri pentru economia digitală, prin dezvoltarea rapidă de magazine online cu sistem integrat de plată și livrare a comenzilor.

„Toată lumea caută variante pentru a se pune în mișcare, pentru a-și continua activitatea. Modelul nostru oferă super-viteză și ușurință în trecerea afacerilor direct online, iar solicitările au crescut cu 400% în ultima lună. Avem același tip de clienți, însă situația actuală a accelerat foarte mult parteneriatele, pentru că am integrat în sistem diferite soluții care fac posibilă trecerea în online rapid, acoperind și problema livrării. De exemplu, folosim Shopify pentru a construi un shop online, iar aici integrăm API-ul BeeFast astfel încât în 24 de ore clientul dispune de un sistem funcțional și activ de comenzi și livrare, inclusiv sistem de plată. Asigurăm această implementare gratuit”, a declarat Cristian Grozea, unul dintre cei 4 fondatori BeeFast.

Pentru a beneficia de configurarea shopului online, magazinele trebuie să pună la dispoziție fotografiile produselor, descriere, prețul, programul magazinului.

Timp mediu de livrare în ultima lună: 40 minute

Pe segmentul de livrări, curierii sunt repartizați în funcție de proximitate, în momentul în care comanda este confirmată, fără a fi necesară o acțiune suplimentară din partea magazinului. Timpul mediu de livrare a unei comenzi este de 40 de minute, față de 1-2 ore, cât a fost la lansarea serviciului. În prezent, numărul mediu de comenzi este de 150/zi, adică 4.000/lună însă capacitatea de livrare nu este limitată, putând fi extinsă în 48 de ore până la la 140.000 de comenzi lunar.

BeeFast se adresează în general afacerilor care comercializează bunuri de larg consum – de la alimente, până la obiecte de îmbrăcăminte, bijuterii și accesorii, produse de igienă sau de sănătate -, dar și restaurantelor, un segment de piață forțat să digitalizeze rapid în contextul epidemiologic actual.

Printre clienții platformei de livrare rapidă se numără deja Grupul City Grill, Taverna Racilor, lanțul de restaurante Japanos, Berea TNR, Ohvăz, Grain de Sel, Dose Café, Obor21, dar și magazine precum Lugu Lugu (produse de igienă și sănătate) sau Fustițe cu luminițe (îmbrăcăminte pentru copii).

De asemenea, BeeFast se adresează și persoanelor fizice care aleg să trimită colete sau documente rapid, folosind platforma my.beefast.ro. Momentan, BeeFast este disponibil în București, însă fondatorii au primit solicitări și au în vedere extinderii la nivel național, cu prioritate în Cluj-Napoca și Constanța.

„Este o direcție care crește puternic în această perioadă de criză și care ne confirmă faptul că este nevoie de soluții integrate de infrastructură pentru economia digitală. Antreprenorii au nevoie de shop-uri online, cu soluții de plată și livrare integrate rapid. Solicitările din partea clienților cresc de la o zi la alta, în special prin recomandări iar asta pentru că reușim să oferim o soluție integrată magazin – livrare – plată, totul cu câteva click-uri. Vedem o perioadă în care solidaritatea în interiorul acelorași industrii este remarcabilă. Situația actuală a îndreptat multe business-uri spre zona de online și, cu siguranță, nu vor renunța la dezvoltarea în această direcție odată cu ridicarea restricțiilor și reinstalarea unei stări de normalitate relativă”, a mai precizat Cristian Grozea.

 

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Cine îi va lua locul lui Jensen Huang la conducerea Nvidia. Financial Times: Sunt deja discuții cu Rene Haas
FOTO Cine îi va lua locul lui Jensen Huang la conducerea Nvidia. Financial Times: Sunt deja discuții cu Rene Haas
oard-ul Nvidia face demersuri pentru a găsi un potenţial succesor al lui Jensen Huang şi l-a abordat pe şeful Arm Holdings, Rene Haas, a anunţat vineri Financial Times (FT), citând surse care......
Când va fi repornită Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, amânată din nou
Când va fi repornită Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, amânată din nou
Nou grafic de repornire a Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă: sincronizarea cu sistemul energetic național ...
SUA au confiscat criptomonede de 1,2 miliarde de dolari, furate de la Binance de hackeri nord-coreeni
SUA au confiscat criptomonede de 1,2 miliarde de dolari, furate de la Binance de hackeri nord-coreeni
Autorităţile americane au confiscat sau au obţinut blocarea unor criptomonede în valoare de peste 1,2 miliarde de dolari, ...
Președintele Nicușor Dan, despre negocierile de pace pentru Ucraina: Am stabilit de principiu să fim parte
Președintele Nicușor Dan, despre negocierile de pace pentru Ucraina: Am stabilit de principiu să fim parte
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat la finalul Consiliului European informal care a avut loc la Dublin, în Irlanda, că ...