Statele occidentale care au creditat Ucraina sunt de acord cu înghețarea serviciului datoriei externe

Guvernele occidentale care au împrumutat Ucraina au încheiat miercuri un memorandum de înţelegere cu privire la suspendarea serviciului datoriei externe, transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - mie, 14 sept. 2022, 18:54
Statele occidentale care au creditat Ucraina sunt de acord cu înghețarea serviciului datoriei externe

Grupul, din care fac parte Canada, Franţa, Germania, Japonia, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii, a anunţat încă din luna iulie că va oferi autorităţilor de la Kiev o suspendare coordonată a serviciului datoriei externe până la finele lui 2023, şi posibil pentru încă un an suplimentar.

„Acest memorandum de înţelegere reduce presiunile de lichiditate asupra Ucrainei şi permite Guvernului de la Kiev să majoreze cheltuielile sociale, cu asistenţa medicală şi cheltuielile economice ca răspuns la războiul de agresiune nejustificat, neprovocat şi ilegal declanşat de Rusia”, a informat grupul creditorilor oficiali într-un comunicat remis de Ministerul francez al Finanţelor.

De asemenea, grupul creditorilor oficiali occidentali a făcut un apel şi către ceilalţi creditori oficiali să ajungă rapid la un acord cu Ucraina pentru suspendarea serviciului datoriei externe.

Cu un deficit fiscal de cinci miliarde de dolari în fiecare lună, Ucraina este puternic dependentă de finanţarea oferită de aliaţii occidentali şi instituţiile financiare multilaterale, precum Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială.

„La fel ca şi sprjinul nostru bugetar pentru Ucraina, cu o valoare totală de 8,5 miliarde de dolari, amânarea serviciului datoriei este o nouă modalitate prin care SUA stau alături de Ucraina în lupta împotriva Rusiei”, a declarat secretarul american al Trezoreriei, Janet Yellen (foto), într-un comunicat separat.

Grupul creditorilor oficiali occidentali a salutat reformele pe care Ucraina le implementează pentru a răspunde consecinţelor războiului şi de asemenea a salutat acordul la care au ajuns deţinătorii de obligaţiuni ucrainene pentru a amâna plata datoriilor timp de doi ani.

În luna august, creditorii privaţi externi ai Ucrainei s-au declarat în favoarea cererii formulate de autorităţile de la Kiev vizând îngheţarea plăţilor pentru obligaţiuni internaţionale în valoare de aproape 20 de miliarde de dolari, o măsură care va permite Ucrainei să evite intrarea în incapacitate de plată.

Te-ar mai putea interesa și
Turcia vrea dizolvarea Forţelor democratice siriene
Turcia vrea dizolvarea Forţelor democratice siriene
Turcia a afirmat miercuri că disoluţia Forţelor democratice siriene (SDF), conduse de kurzi, va reprezenta o etapă importantă pentru stabilizarea Siriei....
Drept la replică – Îmbuteliatorul apei minerale Bilbor a intrat în concordat preventiv
Drept la replică – Îmbuteliatorul apei minerale Bilbor a intrat în concordat preventiv
Aqua Bilbor S.R.L. solicită publicarea prezentului drept la replică în raport cu articolul publicat la data de 20.08.2026 ...
Creditarea în era FinTech: cum se împrumută românii astăzi
Creditarea în era FinTech: cum se împrumută românii astăzi
Piața serviciilor financiare din România parcurge o transformare structurală accelerată, marcată de convergența dintre ...
Hyundai își extinde masiv gama până în 2030: peste 100 de modele noi la nivel mondial
Hyundai își extinde masiv gama până în 2030: peste 100 de modele noi la nivel mondial
Hyundai Motor își propune să lanseze sau să actualizeze peste 100 de modele la nivel global până în 2030 și să-și ...