Statele Unite cer sechestrarea petrolierului iranian imobilizat în Gibraltar

Economica.net
15 08. 2019
grace_1_35368500

Avocatul Joseph Triay, reprezentând ministerul public, nu a explicat în faţa Curţii supreme din Gibraltar motivele pe care se bazează cererea Departamentului Justiţiei american.

Instanţa, care urmează să decidă prelungea sau imobilizarea petrolierului Grace 1, suspectat că transporta petrol în Siria încălcând un embargou european, a amânat şedinţa pentru ora 16:00 (14:00 GMT).

Fără această solicitare, primită la 1:30 (23:30 GMT miercuri), „nava ar fi plecat”, a declarat preşedintele Curţii, judecătorul Anthony Dudley.

Între timp, căpitanul şi trei ofiţeri ai Grace 1, puşi în libertate pe cauţiune, au fost eliberaţi oficial, a anunţat un purtător de cuvânt al guvernului din Gibraltar