Statele Unite l-au eliberat pe ”Negustorul morţii” Viktor Bout în schimbul baschetbalistei Brittney Griner, condamnată în Rusia pentru posesie de droguri

08 12. 2022
Viktour Bout

Schimbul a fost efectuat joi pe Aeroportul din Abu Dhabi.

Preşedintele american Joe Biden şi vicepreşedinta Kamala Harris au vorbit la telefon cu Brittney Griner. Liderul de la Casa Albă a declarat în faţa presei că baschetbalista este în drum spre SUA.

Ea fusese condamnată în Rusia la 9 ani de închisoare pentru trafic cu droguri, după ce fusese arestată pe un aeroport din Moscova încercând să intre în Rusia cu cannabis asupra sa.

Viktor Bout, traficant de arme notoriu, supranumit ”Negustorul morţii” într-o biografie din 2007, era închis în SUA după ce fusese capturat în Thailanda în 2008 de agenţi americani ce i-au întins o capcană pretinzând că ar fi cumpărători de arme.

Schimbul de prizonieri nu l-a inclus însă și pe fostul pușcaș marin american Paul Whelan. Presa a relatat în repetate rânduri referitor la aceste negocieri că Whelan ar putea fi eliberat la pachet cu Griner în schimbul lui Bout. Avocatul său a declarat însă că el se află în continuare în custodia autorităților ruse, relatează agenția de presă rusă Interfax.

Paul Whelan a fost condamnat în 2020 pentru spionaj la 16 ani. El se află acum într-o închisoare de maximă securitate din Rusia.