Statele Unite recunosc noua Coaliţie a opoziţiei siriene

Preşedintele Barack Obama a anunţat marţi că Statele Unite recunosc la rândul lor noua Coaliţie a opoziţiei siriene ca "reprezentant legitim" al sirienilor, informează AFP.
Economica.net - mie, 12 dec. 2012, 08:06
Statele Unite recunosc noua Coaliţie a opoziţiei siriene

„Am decis că această Coaliţie a opoziţiei siriene adună acum suficiente /grupuri/, reflectă şi reprezintă suficient populaţia siriană, astfel încât să o considerăm reprezentant legitim al sirienilor”, a declarat Obama într-un interviu la canalul american de televiziune ABC.

Franţa a fost luna trecută prima ţară occidentală ce a recunoscut oficial Coaliţia, care include de o lună mai multe grupuri de opoziţie faţă de regimul preşedintelui Bashar al-Assad, ca singurul reprezentant legitim al sirienilor. Guvernul britanic, Turcia şi Consiliul de Cooperare al Golfului au urmat-o.

Mai înainte marţi, Washingtonul a plasat pe lista sa neagră antiteroristă Frontul al-Nosra, un grup puternic de jihadişti în Siria afiliaţi la Al Qaida.

„Există o mică parte de opozanţi ai regimului Assad ce sunt legaţi de Al Qaida în Irak şi noi i-am desemnat organizaţie teroristă”, a subliniat Obama la ABC.

Americanii insistă asupra faptului că aceşti jihadişti al-Nosra nu reprezintă în niciun caz „voinţa poporului sirian”.

În pofida recunoaşterii Coaliţiei, Statele Unite nu au intenţia să-i furnizeze arme, au mai indicat responsabili ai administraţiei Obama.

Pentru moment, Washingtonul îi oferă asistenţă umanitară de 200 milioane de dolari şi furnizează un ajutor „non-letal” rebelilor, excluzând oficial orice livrare de arme.

Anunţul preşedintelui intervine în ajunul reuniunii internaţionale „Prietenii Siriei” miercuri la Marrakech /Maroc/, unde va fi prezent numărul doi în Departamentul de Stat, William Burns, şeful diplomaţiei americane Hillary Clinton având probleme de sănătate.

Grupul de „Prieteni ai poporului sirian” cuprinde mai mult de o sută de ţări arabe şi occidentale, organizaţii internaţionale şi reprezentanţi ai opoziţiei siriene. Reuniunea de la Marrakech va fi a patra la nivel ministerial, prima după cea de la Paris din iulie.

Te-ar mai putea interesa și
Utilizarea malefică a AI este văzută drept o ameninţare la adresa umanităţii până în anul 2100
Utilizarea malefică a AI este văzută drept o ameninţare la adresa umanităţii până în anul 2100
Utilizarea malefică a inteligenţei artificiale (IA) este listată, printre alţi factori de sănătate, sociali şi de mediu, ca o ameninţare la adresa umanităţii, potrivit unui raport privind......
Acordul privind vânzarea de motorină dintre Trump şi Putin, o „mare palmă dată Europei”
Acordul privind vânzarea de motorină dintre Trump şi Putin, o „mare palmă dată Europei”
Prim-ministrul ceh Andrej Babis a calificat acordul dintre SUA şi Rusia privind vânzarea de motorină rusească o "mare ...
Armistiţiu energetic Rusia-Ucraina. Zelenski spune că nu era la curent cu acesta, dar este gata să-l accepte
Armistiţiu energetic Rusia-Ucraina. Zelenski spune că nu era la curent cu acesta, dar este gata să-l accepte
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat duminică pentru site-ul Axios că nu era la curent cu aşa-numitul ...
Un nou atac asupra aeroportului din Riad
Un nou atac asupra aeroportului din Riad
Coaliţia militară condusă de saudiţi care susţine guvernul recunoscut la nivel internaţional al Yemenului a anunţat ...