Statele Unite vor apăra Taiwanul în cazul unei invazii chineze, afirmă preşdintele Biden

Preşedintele american, Joe Biden, a afirmat că trupele americane vor apăra Taiwanul dacă insula este invadată de China, o declaraţie care ar urma să provoace din nou furia Beijingului, notează AFP.
AGERPRES - lun, 19 sept. 2022, 08:55
Statele Unite vor apăra Taiwanul în cazul unei invazii chineze, afirmă preşdintele Biden

Întrebat dacă „americanii ar apăra Taiwanul în cazul unei invazii chineze”, liderul american a răspuns la CBS: „Da, dacă ar avea loc un atac fără precedent”.

Solicitat de AFP, un purtător de cuvânt al Casei Albe a afirmat, totuşi, duminică seară că politica Statelor Unite cu privire la Taiwan „nu s-a schimbat”.

China consideră că Taiwanul, cu o populaţie de aproximativ 23 de milioane de locuitori, este una dintre provinciile sale, pe care încă nu a reuşit să o unească cu restul teritoriului său de la sfârşitul războiului civil chinez (1949).

În şapte decenii, armata comunistă nu a reuşit niciodată să cucerească insula, care a rămas sub controlul Republicii Chineze – regimul care a condus cândva China continentală şi în prezent conduce doar Taiwanul.

În interviul său, preşedintele Statelor Unite a mai subliniat că nu este pe cale „să încurajeze” insula să-şi declare independenţa oficială. „Este decizia lor”, a declarat el.

Joe Biden a enervat deja Beijingul afirmând la sfârşitul lui mai că Statele Unite vor interveni militar pentru a sprijini Taiwanul în cazul unei invazii a Chinei comuniste. Ulterior, el a făcut un pas înapoi, afirmându-şi ataşamentul faţă de „ambiguitatea strategică”.

Acest concept deliberat neclar, care guvernează politica Washingtonului privind Taiwanul de decenii, constă pentru SUA în a urma principiul „unei singure Chine”, fără a recunoaşte oficial Taiwanul, susţinând în acelaşi timp militar insulă fără a menţiona dacă vor interveni sau nu militar pentru a o apăra în caz de invazie. Ceea ce a făcut posibilă menţinerea unei anumite stabilităţi în regiune până în prezent.

Pe de altă parte, Washingtonul aplică o „politică a unei singure Chine”: Statele Unite recunosc oficial un singur guvern chinez, cel de la Beijing.

Dar, în acelaşi timp, se abţin să aprobe poziţia Beijingului conform căreia Taiwanul este o parte inalienabilă a singurei Chine care va fi reunită într-o zi. Statele Unite consideră că depinde de Beijing şi Taipei să găsească o soluţie, dar se opun oricărei utilizări a forţei pentru a schimba statu quo-ul.

„Suntem de acord cu ceea ce am semnat cu mult timp în urmă”, a spus Joe Biden în cursul interviului său.

Afirmaţii preşedintelui Biden intervin, însă, vin după o apropiere semnificativă între Statele Unite şi Taiwan, într-un moment în care relaţiile dintre Beijing şi Washington sunt la cel mai scăzut nivel din ultimele decenii.

Miercuri, un proiect de lege care prevede primul ajutor militar direct al SUA pentru Taiwan a depăşit o etapă-cheie în Congresul american. Cu câteva zile mai devreme, Washingtonul a anunţat vânzarea de arme în valoare de 1,1 miliarde de dolari către Taipei.

La începutul lunii august, o vizită în Taiwan a a preşedintei Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, a înfuriat Beijingul. China a lansat ulterior cele mai importante manevre militare din istoria sa în jurul insulei, reaminteşte AFP.

Te-ar mai putea interesa și
Zelenski spune că SUA au oferit Kievului informaţii despre întâlnirile de la Moscova
Zelenski spune că SUA au oferit Kievului informaţii despre întâlnirile de la Moscova
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat vineri că Statele Unite au furnizat Kievului informaţii despre o serie de întâlniri de la Moscova din ultimele zile, relatează Reuters....
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că nu are de ce să regrete că s-a întâlnit cu preşedinta Curţii ...
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, ...
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...