Statele Uniunii Europene au convenit să crească ajutorul militar pentru Ucraina cu 5 miliarde de euro

Consiliul UE, ce reuneşte statele membre, a adoptat luni un acord convenit de acestea săptămâna trecută pentru a creşte cu 5 miliarde de euro ajutorul oferit armatei ucrainene prin fondul extrabugetar constituit din contribuţiile statelor UE denumit Facilitatea Europeană pentru Pace (EPF).
AGERPRES - lun, 18 mart. 2024, 19:33
Statele Uniunii Europene au convenit să crească ajutorul militar pentru Ucraina cu 5 miliarde de euro

„Cu acest fond, vom continua să sprijinim Ucraina să se apere în faţa războiului de agresiune al Rusiei cu orice este nevoie şi atât timp cât va trebui”, a afirmat şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, potrivit Reuters, transmite Agerpres.

UE va folosi aceste noi contribuţii de 5 miliarde de euro pentru a achiziţiona echipamente militare atât letale, cât şi neletale, precum şi pentru instruirea militarilor ucraineni, precizează o declaraţie emisă de Consiliul UE.

Acesta din urmă a aprobat de asemenea regulile pentru achiziţii comune de astfel de echipamente furnizate de companii europene şi norvegiene.

După suplimentarea cu aceste 5 miliarde de euro, contribuţiile statelor UE la Facilitatea Europeană pentru Pace (EPF) ajung la circa 17 miliarde de euro pentru perioada 2021-2027. Creat în 2021 pentru finanţarea acţiunilor de securitate şi politică externă ale UE, acest instrument extrabugetar a fost folosit după declanşarea invaziei ruse în Ucraina mai ales pentru achiziţia de arme şi muniţii destinate Kievului.

Tot luni, Consiliul UE a aprobat noi sancţiuni împotriva Rusiei, ca răspuns după moartea în detenţie a activistului rus de opoziţie Aleksei Navalnîi. Aceste sancţiuni vizează sistemul judiciar rusesc, au declarat agenţiei DPA diplomaţi europeni. Mai multe detalii despre noile sancţiuni urmează să fie anunţate.

Te-ar mai putea interesa și
Boom-ul din jurul AI şi al centrelor de date a ajuns şi în Germania. Producția industrială a țarii a crecut în luna august peste așteptări
Boom-ul din jurul AI şi al centrelor de date a ajuns şi în Germania. Producția industrială a țarii a crecut în luna ...
Producţia industrială a Germaniei a crescut mai mult decât se estima în august, în pofida perturbărilor cauzate de nivelul scăzut al Rinului, pe fondul activităţii solide din domeniul......
Bulgaria anunță că va cumpăra încă cinci sisteme antiaeriene IRIS-T de fabricaţie germană
Bulgaria anunță că va cumpăra încă cinci sisteme antiaeriene IRIS-T de fabricaţie germană
Bulgaria va achiziţiona încă cinci sisteme antiaeriene IRIS-T de fabricaţie germană, a anunţat miercuri premierul bulgar ...
19 noiembrie, Ziua Națională a Antreprenoriatului Feminin. Parlamentul a adoptat proiectul de lege propus de CONAF și inițiat de deputata Geanina Pistru-Popa
19 noiembrie, Ziua Națională a Antreprenoriatului Feminin. Parlamentul a adoptat proiectul de lege propus de CONAF și ...
Camera Deputaților a votat proiectul de lege prin care 19 noiembrie va deveni Ziua Națională a Antreprenoriatului Feminin. ...
Investiții masive în fabricile din Baia Mare și Dumbrăvița ale Montana Aerospace, care devin pilon central al grupului
Investiții masive în fabricile din Baia Mare și Dumbrăvița ale Montana Aerospace, care devin pilon central al grupului
Producătorul elvețian de piese și ansambluri complexe pentru aviația comercială, apărare și industria spațială Montana ...