Statele Uniunii Europene sunt de acord cu folosirea activelor rusești pentru a ajuta Ucraina. Comisia Europeană va veni cu o propunere înainte de luna august

Guvernele statelor membre UE susţin ideea de a utiliza randamentele generate de activele ruseşti îngheţate pentru a ajuta Ucraina şi converg asupra posibilelor opţiuni, a anunţat vineri Comisia Europeană, transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 23 iun. 2023, 21:03
Statele Uniunii Europene sunt de acord cu folosirea activelor rusești pentru a ajuta Ucraina. Comisia Europeană va veni cu o propunere înainte de luna august

Cele 27 de state membre ale Uniunii Europene au imobilizat active în valoare de 200 de miliarde de euro aparţinând Băncii Centrale a Rusiei, precum şi active private în valoare de 30 de miliarde de euro aparţinând oligarhilor ruşi, ca urmare a deciziei Moscovei de a invada Ucraina, în luna februarie 2022.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a spus miercuri că Bruxelles-ul va veni cu o propunere cu privire la modul în care pot fi utilizate activele ruseşti „înainte de vacanţa estivală”, ceea ce în argoul comunitar înseamnă înaintea lunii august.

„Discuţiile cu statele membre cu privire la paşii următori progresează. Există un sprijin general din partea statelor membre în acest dosar şi o convergenţă cu privire la opţiuni”, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Comisiei, Christian Wigand.

Oficialii UE au subliniat că punerea la lucru a activelor ruseşti, în folosul Ucrainei, este o chestiune complicată, precizând că în timp ce confiscarea capitalului ar putea să nu fie posibilă, ar putea exista o modalitate prin intermediul direcţionării, către Ucraina, a dobânzilor generate de activele ruseşti imobilizate. În plus, există şi opţiunea taxării profiturilor generate de custozii activelor.

Cu toate acestea, Financial Times a dezvăluit că Banca Centrală Europeană a avertizat Comisia împotriva unei intervenţii pentru a cere bani de la custozii activelor ruseşti imobilizate, deoarece asta ar putea afecta încrederea în euro şi ar prejudicia stabilitatea financiară.

„Mai multe aspecte vor trebui clarificate şi, în special, va fi necesară o nouă coordonare cu partenerii noştri internaţionali, respectiv ţările G7, pentru a putea veni cu o propunere concretă. Vom solicita, de asemenea, noi posibile orientări de la summitul UE de săptămâna următoare”, a spus Christian Wigand.

Ursula von der Leyen a subliniat că punerea la lucru a activelor ruseşti în beneficiul Ucrainei este cu atât mai importantă pentru a reduce povara finanţării Kiev-ului, care acum este suportată de bugetul UE, şi care trebuie să facă faţă altor chestiuni precum migraţia şi tranziţia la o economie fără emisii poluante.

Te-ar mai putea interesa și
Ce se întâmplă cu inflaţia până la sfârșitul anului – prognoză BNR
Ce se întâmplă cu inflaţia până la sfârșitul anului – prognoză BNR
Rata anuală a inflaţiei va urma o traiectorie ascendentă până la sfârşitul acestui an, în principal pe fondul creşterii preţurilor combustibililor, energiei şi altor materii prime,......
SUA vor o „Europă puternică”, afirmă Marco Rubio
SUA vor o „Europă puternică”, afirmă Marco Rubio
Şeful diplomaţiei americane, Marco Rubio, a declarat joi - în cadrul turneului său european - că SUA îşi doresc o ...
Expansiunea imobiliară a fondatorului Altex, Dan Ostahie: Rețeaua Cometex ajunge la 19 parcuri de retail după o nouă investiție la Pantelimon Retail Park
Expansiunea imobiliară a fondatorului Altex, Dan Ostahie: Rețeaua Cometex ajunge la 19 parcuri de retail după o nouă ...
Cometex, parte din grupul Altex, a deschis Pantelimon Retail Park în urma unei investiții de peste 9 milioane de euro. ...
VIDEO Metroul de Otopeni: „Cârtița” Sfânta Maria a ajuns la stația Expoziției
VIDEO Metroul de Otopeni: „Cârtița” Sfânta Maria a ajuns la stația Expoziției
TBM „Sfânta Maria” a ajuns la viitoarea stație de metrou Expoziției, parte a Magistralei 6, informează joi Metrorex.