Statele Uniunii Europene sunt de acord cu reducerea limitelor maxime de reziduri din pesticidele neonicotinoide pentru a proteja albinele

28 09. 2022
apicultura miere stup albine

Evaluările Agenţiei Europene pentru Siguranţa Alimentară arată că clotianidinul şi tiametoxamul prezintă un risc ridicat pentru polenizatori. Din acest motiv, utilizarea lor în aer liber fusese deja interzisă în UE în 2018. Pentru importurile de alimente şi furaje, noile norme vor reduce limitele maxime de reziduuri existente, pentru aceste substanţe, la cel mai scăzut nivel care poate fi măsurat cu ajutorul celor mai recente tehnologii.

Se preconizează că normele se vor adopta până la începutul anului viitor. Operatorii din sectorul alimentar şi ţările terţe vor avea suficient timp la dispoziţie pentru a se adapta la noile norme. Noile LMR se vor aplica alimentelor produse în UE – pentru care pragul este deja foarte scăzut – şi alimentelor importate din ţări terţe.

Regulamentul va pune în practică obiectivele Comisiei, astfel cum au fost anunţate în Pactul verde european şi în Strategia „De la fermă la consumator”, şi va lua în considerare aspectele de mediu în evaluarea cererilor de toleranţe la import pentru pesticidele care nu mai sunt autorizate în UE, respectând, în acelaşi timp, standardele şi obligaţiile Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC).

După consultarea membrilor OMC, propunerea Comisiei a fost prezentată Comitetului permanent pentru plante, animale, produse alimentare şi hrană pentru animale, unde a primit sprijinul unei majorităţi calificate a statelor membre. Regulamentul va fi înaintat Consiliului şi Parlamentului, care au la dispoziţie două luni pentru a reacţiona. În cazul în care cele două instituţii nu se opun, regulamentul va fi adoptat la începutul anului 2023.

„Este prima dată când reducem LMR-urile pentru a ţine seama de impactul substanţelor active asupra mediului, care poate avea consecinţe globale. Este un pas important pentru activitatea noastră din cadrul Strategiei „De la fermă la consumator”. Având în vedere impactul lor negativ asupra polenizatorilor din întreaga lume, inclusiv asupra albinelor, utilizarea acestor două neonicotinoide a încetat deja în UE. Facem încă un pas, contribuind la tranziţia către sisteme alimentare durabile, inclusiv pe scena mondială. Odată ce normele convenite astăzi vor fi în vigoare, produsele importate nu vor mai putea conţine reziduuri ale acestor două neonicotinoide”, a declarat Stella Kyriakides, comisarul pentru sănătate şi siguranţă alimentară.