Statul a câştigat de la companiile din energie 1,5 miliarde de lei în 2015. Topul plătitorilor de dividende

Valoarea totală a dividendelor acordate de companiiile energetice din România, la care statul este acţionar, a fost de 1,57 miliarde de lei, în anul 2015, potrivit unui document elaborat de Ministerul Energiei.
Economica.net - J, 02 iun. 2016, 06:51
Statul a câştigat de la companiile din energie 1,5 miliarde de lei în 2015. Topul plătitorilor de dividende

Valoarea dividendelor din exerciţiul financiar al anului trecut, de 1,57 miliarde de lei, este aproape identică cu cea a anului precedent: 1,6 miliarde de lei.

Cele mai mari dividende au fost plătite de Romgaz şi Hidroelectrica, cel mai mare producător de gaze şi, respectiv, cel mai mare producător de energie electrică din România. Sumele acordate statului drept dividente s-au ridicat la 728, respectiv, 540 de milioane de lei. Cele două companii au adus aşadar, aproape jumătate din suma totală pe care statul a încasat-o anul trecut, sub formă de dividende, de la companiile din energie.

Al treilea plătitor de dividende a fost Electrica, societatea care controlează trei dintre cele opt distribuţii de energie electrică, la care statul este acţionar semnificativ. Dividendele plătite statului, din profitul aferent anului 2015, s-au ridicat la 145 de milioane de lei.

 

Te-ar mai putea interesa și
Se încinge lupta în clasamentul celor mai mari producători de bere din România. Heineken câștigă cotă de piață în cel mai slab an din istoria industriei
Se încinge lupta în clasamentul celor mai mari producători de bere din România. Heineken câștigă cotă de piață ...
Producătorul olandez de bere Heineken, al doilea jucător pe piaţa berii din România după Ursus, a câștigat cotă de piață în 2025, anul în care consumul a ajuns la minimum ultimilor 20 de......
Franţa cere o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU după ce armata israeliană a înaintat în Liban
Franţa cere o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU după ce armata israeliană a înaintat în Liban
Franţa a cerut o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU după ce armata israeliană a anunţat că a ocupat ...
Licitație de milioane la Aeroportul Otopeni! Sunt căutate servicii pentru întreținerea sistemelor care detectează explozibili
Licitație de milioane la Aeroportul Otopeni! Sunt căutate servicii pentru întreținerea sistemelor care detectează explozibili
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) a lansat o licitaţie de 1,9 milioane de euro pentru întreținerea și ...
Generali România va despăgubi proprietarul apartamentului din Galați lovit de dronă, în ciuda situației excepționale
Generali România va despăgubi proprietarul apartamentului din Galați lovit de dronă, în ciuda situației excepționale
Generali România a confirmat astăzi că, în urma incidentului grav din Galați petrecut în noaptea dintre 29 și 30 mai ...