Statul a recuperat sub 6% din prejudiciile produse de marii corupți. Media anuală este ridicolă. Ce spune Guvernul despre sumele care nu vor mai fi niciodată recuperate

10 04. 2024
anaf 768594058678593

Doar până la jumătatea anului 2022, numai DNA contabilizase, din dosarele pe care le administrează, un prejudiciu total de peste 5,4 miliarde de euro, adică de aproape 17 ori mai mult decât a recuperat ANAF în perioada mai sus amintită, ceea ce înseamnă că suma recuperată este de sub 6%. Procentul ar fi însă cu mult mai mic, dacă ar fi incluse dosarele administrate de toate parchetele și dacă ar fi incluse și datele pe 2023.

Cifrele privind recuperările au fost furnizate de Ministerul Finanțelor în urma unei interpelări formulate de parlamentarii AUR. Cea mai mare sumă, 205 milioane de lei, a fost recuperată chiar anul trecut, iar cea mai mică, 110 milioane de lei, în 2018. MF a arătat că transmite doar datele aferente perioadei 2016-2023, pentru că Direcția Executări Silite Cazuri Speciale din cadrul ANAF, entitatea care e ocupă cu recuperarea prejudiciilor din dosare penale mari,  a fost înființată în 2015.

Parlametarii AUR au întrebat MF și ce sume nu mai pot fi recuperate, ca urmarea prescripíei faptelor, însă Ministerul nu a înaintat o cifră exactă. Totuși MF precizează că prescripția afectează doar latura penală a dosarelor, procedurile de recuperare a prejudiciilor nefiind influențate. În acest context, arată oficialii Guvernului, „ANAF întreprinde toate demersurile prevăzute de legislația în vigoare”.