Statul Islamic le interzice locuitorilor oraşului irakian Mosul să părăsească localitatea

Economica.net
18 10. 2014
iraq_mosul_shrine_23009700

Un reprezentant al provinciei Ninive, a cărui capitală este oraşul Mosul, Ibrahim Mohamed al Bayati, a explicat că de marţi SI permite ieşirea locuitorilor din oraş doar pentru o perioadă de zece zile. Cei care vor să iasă din oraş, aflat în mâinile jihadiştilor din 10 iunie, trebuie să obţină mai întâi acceptul unei persoane care să garanteze revenirea lor în oraş. Totodată, locuitorilor din Mosul li se cere să depună o garanţie de circa 10 milioane de dinari irakieni, echivalentul a 8.6000 de dolari, pe care o recuperează doar la revenirea în oraş, scrie Agerpres.

Pentru a-şi pune planurile în aplicare, jihadiştii şi-au înmulţit posturile de control la intrările şi ieşirile din oraş, în special pe şoseaua care duce la Kirkuk, oraş situat la circa 150 de kilometri sud. Restricţiile se aplică îndeosebi tinerilor, jihadiştii temându-se ca nu cumva aceştia să se înroleze în trupele regulate şi în forţele de securitate irakiene, a declarat Al Bayati. Extremiştii din SI au împiedicat deja sute de studenţi şi familiile acestora să părăsească oraşul Mosul, deşi studenţii au declarat că intenţionau să ajungă la Kirkuk pentru că aveau de susţinut o sesiune de examene.

Tribunalele religioase, înfiinţate de Statul Islamic, au început să impună diverse decizii şi reguli, după ce au anulat legile în vigoare în oraş. Una dintre primele decizii a fost să se ordone întoarcerea funcţionarilor la locurile lor de muncă şi, la fel, revenirea profesorilor şi a medicilor. Statul Islamic a ameninţat să confişte averile tuturor celor care încalcă normele şi legile impuse de grupare, care interzice consumul de tutun şi de alcool şi stabileşte norme stricte cu privire la vestimentaţia locuitorilor.