Statul poate interveni pentru a reduce sau taxa prosumatorii, ne apropiem vertiginos de pragul de 8% din puterea instalată – Sandor Bende, șef de comisie parlamentară

10 10. 2023
conferinta

“ANRE-ul în urma unui studiu, la sesizări, va putea să să mai oprească din aceste investiţii şi trebuie să spunem cetăţenilor că în momentul în care prosumatorii ajung la o capacitate de producție de peste 8% din puterea instalată a României, statul poate interveni pentru a diminua sau taxa în plus aceste investiții”, a spus Sandor Bende la conferința “Investim și acționăm responsabil în energie”, organizată de publicația “InvestEnergy”.

“8% din capacitatea instalată a României, de 18.000 MW, ar fi undeva la 1.500-1.600 MW, deci nu mai e mult (pentru capaictatea intalată a prosumatorilor – n.red.). Ne apropiem vertiginos de această cifră, și problemele în rețeaua de distribuție au început să apară”, a spu Bende.

Deputatul a afirmat totuși că eventualele măsuri de limitare a prosumatorilor nu se pot lua decât după ce se va face un studiu.

“Este posibil ca cineva să comande un studiu (…) Avem nevoie și de producție, avem nevoie și de o tranziţie spre energia verde. Avem nevoie şi de un preţ pe care românii, cetăţenii români şi firmele din România să îl poată plăti şi să rămână competitive pe piaţă, dar avem nevoie şi de siguranţă în ceea ce înseamnă furnizarea, distribuţia energiei electrice. Şi aici nu ne putem juca”, a mai spus Sandor Bende.

Potrivit ultimelor date, capacitatea instalațiilor prosumatorilor a depășit pragul de 1.000 MW. Numărul de prosumatori racordaţi la reţeaua electrică de distribuţie a ajuns la 78.000, iar la ora actuală avem peste un gigawat instalat, a declarat săptămâna trecută Dan Dragoş Drăgan, secretar de stat în Ministerul Energiei.

“Astăzi, suntem în situaţia de a avea peste un gigawat instalaţi şi 78.000 de consumatori conectaţi la reţea. Această energie conduce la un preţ mai mic inclusiv pentru ceilalţi beneficiari şi consumatori din piaţă”, a afirmat atunci Drăgan