Statul român cumpără singurul port la Dunăre al Republicii Moldova. BERD anunță că va finaliza vânzarea Portului Giurgiuleşti către APM Constanța

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a anunţat joi că urmează să finalizeze vânzarea Danube Logistics, operatorul Portului Giurgiuleşti (GIFP), către Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa, deţinută de statul român, informează un comunicat de presă al instituţiei financiare internaţionale, relatează Agerpres.
AGERPRES - J, 12 feb. 2026, 17:23
Statul român cumpără singurul port la Dunăre al Republicii Moldova. BERD anunță că va finaliza vânzarea Portului Giurgiuleşti către APM Constanța

Potrivit BERD, încheierea tranzacţiei este iminentă.

La finele anului trecut, BERD a semnat un acord privind vânzarea a 100% din acţiunile sale la ICS Danube Logistics, operatorul GIFP, către Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa. Aprobarea acordului de vânzare a fost anunţată de Portul Constanţa pe 12 februarie 2026.

Tranzacţia subliniază parteneriatul strategic dintre România şi Republica Moldova, sprijinind legături economice şi comerciale mai profunde. În calitate de principală poartă maritimă a Moldovei, GIFP gestionează peste 70% din importurile şi exporturile pe apă ale ţării, jucând un rol esenţial în menţinerea lanţurilor de aprovizionare şi susţinerea stabilităţii economice.

Portul Constanţa se angajează să realizeze investiţii semnificative pe termen lung în dezvoltarea ulterioară a Portului Giurgiuleşti. Obiectivul strategic este de a extinde capacitatea acestuia, de a îmbunătăţi infrastructura şi de a consolida poziţia sa în regiunea Mării Negre şi în bazinul Dunării.

„Această tranzacţie marchează o piatră de hotar pentru dezvoltarea economică a Republicii Moldova şi integrarea sa în reţelele comerciale regionale şi globale. De asemenea, demonstrează încrederea crescândă a investitorilor în potenţialul Republicii Moldova şi importanţa sa strategică ca centru logistic şi de transport pentru regiunea extinsă”, a declarat şeful BERD pentru Republica Moldova, Giuseppe Grimaldi.

De la achiziţionarea Danube Logistics în 2021, BERD a fost acţionar unic al Portului Giurgiuleşti. Sub conducerea BERD, portul a înregistrat o creştere constantă, volume de transport semnificativ mai mari, venituri şi profitabilitate. Drept urmare, Danube Logistics beneficiază acum de o structură robustă de capital şi de capacităţi diverse de manipulare şi depozitare a mărfurilor. Acordul încheiat cu Portul Constanţa îndeplineşte obiectivul declarat al BERD de a transfera în cele din urmă GIFP către un investitor strategic pe termen lung, pentru a consolida rolul GIFP în comerţul european.

„În calitate de operator al principalului port maritim-fluvial al Moldovei, Danube Logistics a depus eforturi mari pentru a poziţiona Portul Internaţional Liber Giurgiuleşti ca o poartă vitală pentru comerţ, investiţii şi creştere economică – nu doar pentru Moldova, ci pentru întreaga regiune. Suntem profund recunoscători pentru sprijinul BERD în aceşti ani de transformare. Sub noua conducere a Portului Constanţa, aşteptăm cu nerăbdare să extindem în continuare capacitatea şi capabilităţile portului, să asigurăm operaţiuni fără probleme şi să construim sinergii puternice”, a declarat directorul de la Danube Logistics, Mathias von Tucher.

Portul Constanţa aduce în Republica Moldova nu numai capital, ci şi decenii de expertiză operaţională şi un istoric solid în gestionarea infrastructurii maritime majore. Planul său strategic pentru GIFP include modernizarea durabilă a infrastructurii portuare, extinderea capacităţii, inclusiv noi dane şi dezvoltare terenuri, oferte mai largi de servicii pentru operatori şi sinergii şi integrare cu reţeaua comercială a Mării Negre.

Citește și:

Te-ar mai putea interesa și
Măsură globală în criza motorinei: Țările din G7 și partenerii lor vor elibera din stocurile de urgență 100 de milioane de barili de diesel și țiței
Măsură globală în criza motorinei: Țările din G7 și partenerii lor vor elibera din stocurile de urgență 100 de milioane ...
Țările din grupul G7 și partenerii săi au fost de acord să elibereze până la 100 de milioane de barili de motorină și țiței din stocurile de urgență în următoarele patru luni,......
A fost Silvio Berlusconi asociat cu Mafia? Un fost cap mafiot spune că da. Marina Berlusconi, fiica cea mai mare a fostului premier italian, se arată revoltată de dezvăluire
A fost Silvio Berlusconi asociat cu Mafia? Un fost cap mafiot spune că da. Marina Berlusconi, fiica cea mai mare a fostului ...
Marina Berlusconi, fiică cea mai mare a fostului premier italian Silvio Berlusconi, şi-a exprimat vineri indignarea după ...
Ciprian Ciucu, despre audierea lui Bolojan la DNA Iași: Este un om care nu are niciun fel de probleme de integritate. Faptul că este plimbat la DNA se mai întâmplă
Ciprian Ciucu, despre audierea lui Bolojan la DNA Iași: Este un om care nu are niciun fel de probleme de integritate. Faptul ...
Premierul interimar Ilie Bolojan nu este corupt şi nu are probleme de integritate, a declarat primarul general al Capitalei, ...
Ministrul german de Externe Johann Wadephul îndeamnă statele din Europa și Sudul Global să pună mai multă presiune pe Rusia, pentru ca aceasta să renunțe la blocada impusă exportului de cereale din Ucraina
Ministrul german de Externe Johann Wadephul îndeamnă statele din Europa și Sudul Global să pună mai multă presiune ...
inistrul de Externe german Johann Wadephul a lansat vineri, după discuţii la Vatican, un apel către ţările lumii de ...