Lotul din Autostrada Transilvania, abandonat de gălăţeni, ar putea avea un nou constructor în primul trimestru din 2017

Lotul Târgu Mureş - Ungheni din Autostrada Transilvania ar putea avea un nou constructor în primul trimestru din 2017, după ce foştii constructori gălăţeni au reziliat în această primăvară contractul cu CNADNR.
Economica.net - J, 25 aug. 2016, 21:00
Lotul din Autostrada Transilvania, abandonat de gălăţeni, ar putea avea un nou constructor în primul trimestru din 2017

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) va relicita contractul pentru lotul Târgu Mureş – Ungheni din autostrada Transilvania. Asta după ce foştii constructori gălăţeni ai lotului au renunţat la proiect în primăvară, invocând faptul că CNADNR nu le-a emis timp de un an ordinul de începere a lucrărilor.

„În data de 22 martie 2016 Antreprenorul Asocierea SC Lemacons SRL – SC Vega 93 SRL – SC Arcada Company SA a transmis o Înştiinţare de reziliere în conformitate cu prevederile sub-clauzei 16.2 [Rezilierea Contractului de către Antreprenor], invocând încălcarea de către Beneficiar a prevederilor contractuale prin neemiterea Datei de Începere a Lucrărilor în termenul de 365 zile stipulat în contract”, au spus oficiali din Ministerul Transporturilor.

Ulterior, în data de 5 aprilie 2016, asocierea de firme din Galaţi a transmis o adresa prin care comunicau rezilierea contractului de execuţie lucrări.

„În prezent CNADNR SA întreprinde demersurile necesare în vederea relicitării contractului de execuţiei lucrări. Estimăm semnarea contractului de lucrări în trimestrul I al anului 2017”, au spus pentru ECONOMICA.NET reprezentanţii Ministerului Transporturilor.

Potrivit informaţiilor publicate pe un forum de specialitate, contractul va fi relicitat la o valoare estimată de 287,73 milioane de lei.

Contractul pentru „realizarea autostrăzii Braşov – Târgu Mureş – Cluj – Oradea, sector 1C Târgu Mureş – Ogra, lotul 1: Târgu Mureş – Ungheni + drum de legatură” a fost semnat pe 11 martie 2015 cu Asocierea SC Lemacons SRL – SC Vega 93 SRL – SC Arcada Company SA. În valoare de 180 milioane de lei, fără TVA, contractul viza construirea a 4,5 kilometri de autostradă şi a 4,7 kilometri de drum de legătură.

Recent, Asociaţia Pro Infrastructură (API) a realizat primele filmări din avion cu lansarea lucrărilor pe noile segmente din A3, între Târgu Mureş şi Câmpia Turzii.

„Filmarea prezintă stadiul pe 3 loturi din cele 5: puteţi vedea mai întâi lotul Strabag (Ungheni-Ogra, 10,1 km), apoi lotul Geiger (Ogra-Iernut, 3,6 km) şi câţiva km din lotul Astaldi (Iernut-Cheţani 17,9 km)”, explică reprezentanţii API.

Ei au cerut CNADNR cu această ocazie urgentarea relicitării contractului pentru lotul din Târgu Mureş-Ogra care a fost reziliat.

Te-ar mai putea interesa și
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc o nouă investiție în Bacău. Vor să construiască un campus educațional și internat cu șase etaje
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc o nouă investiție în Bacău. Vor să construiască un campus educațional ...
Adrian și Dragos Pavăl, proprietarii Dedeman, pregătesc o nouă investiție în orașul Bacău. ...
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere ...
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...