Statul va încasa anual 70-77 mil euro la impozitarea construcţiilor telecom şi din zona utilităţilor

Economica.net
08 11. 2013
bani_sanatate_87482600

Suma astfel colectată din activele companiilor din cele două domenii s-ar ridica la 70-77 milioane euro (310,9 milioane lei-342 milioane lei), la care se vor adăuga încasări din impozitarea construcţiilor speciale din infrastructura de transport feroviar şi infrastructura de drumuri.

Pentru anul viitor, suma deja bugetată să fie atrasă din impozitul pe construcţii şi inclusă ca atare în proiectul de act normativ pentru introducerea noului impozit, în forma aflată în posesia MEDIAFAX, este 488 milioane lei (110 milioane de euro).

Luni, ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, afirma că Guvernul se aşteaptă să încaseze 480-500 milioane lei prin impozitarea construcţiilor speciale, dar că aceasta reprezintă o „evaluare pesimistă” care poate fi depăşită.

Reprezentanţii Orange România au transmis că adoptarea actului normativ privind impozitul pe construcţiile speciale va avea un efect negativ asupra operatorilor de telecom, cu impact direct în profitabilitate şi, implicit, în valoarea investiţiilor planificate pentru 2014.

La rândul lor, oficialii Romtelecom şi Cosmote afirmă că România are nevoie de investiţii în infrastructura telecom, nu de taxe suplimentare, care sunt în contradicţie dezvoltarea societăţii informaţionale.

La începutul acestei săptămâni, Guvernul a anunţat că, din ianuarie 2014, în urma negocierilor cu FMI, va impune plata impozitului pe proprietate pentru construcţiile speciale exceptate până în prezent, confirmând astfel informaţiile transmise până atunci de MEDIAFAX.

Construcţiile speciale sunt acele construcţii care nu sunt realizate sub forma de incintă sau care sunt realizate sub forma de incintă, dar nu sunt destinate desfăşurării unei activităţi.

Conform proiectului de act normativ, impozitul pe construcţii speciale va fi 1,5% din valoarea construcţiei, din care se scade costul lucrărilor de reconstruire, modernizare, consolidare, modificare sau extindere pentru clădirile închiriate, luate în concesiune, aflate în administrare ori în folosinţă pentru care se datorează impozit, şi va fi aplicat pentru centrale hidroelectrice, staţii şi posturi de transformare, staţii de conexiuni, centrale termoelectrice şi nuclearo – electrice, piste şi platforme, sonde de ţiţei, gaze şi sare, rampe de încărcare – descărcare, coşuri de fum şi turnuri de răcire, iazuri pentru decantarea sterilului, heleştee, iazuri, bazine; ecluze şi ascensoare; baraje, jgheaburi pentru piscicultură, infrastructură transport feroviar, infrastructură drumuri: alei, străzi, autostrăzi, cu toate accesoriile necesare (trotuare, borne, semne de circulaţie, marcaje, etc), linii şi cabluri aeriene de telecomunicaţii (stâlpi, circuite, cabluri, traverse, console), platforme, turnuri şi piloni metalici pentru antene de radiofonie, telefonie mobilă, radio, tv, lacuri artificiale de acumulare, construcţii pentru transportul energiei electrice, canale de irigaţii.