Statul vrea să se pasuiască singur cu garanțiile date firmelor din programul IMM Invest. Executarea, doar după 180 de zile, nu la 60 de zile ca în prezent

Deoarece s-a constat că băncile finanțatoare pot declara restanțe de întârziere la plată pentru creditele din programul IMM Invest și IMM Invest Plus la peste 60 de zile, din cauza momentului de rambursare al datoriei, Ministerul Finanțelor solicită, printr-un proiect de lege, ca termenul în care băncile pot cere execuția garanției creditului să crească la 180 de zile de la neachitarea ratei la credit de către IMM.
Gabriela Ţinteanu - mie, 22 apr. 2026, 22:12
Statul vrea să se pasuiască singur cu garanțiile date firmelor din programul IMM Invest. Executarea, doar după 180 de zile, nu la 60 de zile ca în prezent

Astfel, ținând cont că potrivit procedurilor de implementare a schemelor de ajutor de stat, instituțiile de credit pot transmite cererea de plată numai după trecerea unui interval minim de 30 de zile, respectiv 60 de zile, de la data trecerii integrale la restanță a finanțării, iar transmiterea cererii este condiționată de efectuarea prealabilă a unor notificări și demersuri procedurale obligatorii, iar în practică, s-a constatat imposibilitatea instituțiilor de credit de a transmite cereri de plată în situația în care riscul de neplată se produce exact la data scadenței finale a împrumutului, arată proiectul de lege.

Având în vedere că această situație generează riscuri cu privire la derularea programelor de garantare, fiind necesară corectarea unei omisiuni de natură tehnică ce vizează clarificarea conduitei părților în cadrul convențiilor de garantare și plată a grantului și permite respectarea termenelor de trecere integrală la restanță și de depunere a cererilor de plată, în toate situațiile în care s-ar produce riscul de credit, Finanțele vor să modifice ordonanța.

În cazul producerii riscului garantat în interiorul perioadei de valabilitate a garanției, Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii – IFN S.A. și Fondul de Garantare a Creditului Rural -IFN S.A., după caz, în calitate de administratori ai schemelor de ajutor de stat, sunt obligați să primească cererile de plată formulate de instituțiile de credit în termen de maximum 180 de zile de la data trecerii integrale la restanță a creditului garantat.

Astfel, termenul de 180 de zile prevăzut la alin. (1) nu modifică scadența finală a creditului, valoarea sau destinația acestuia și nu generează comisioane suplimentare de administrare și de risc.

Pentru contractele de garantare aferente creditelor trecute integral la restanță și al căror termen de valabilitate este împlinit la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se instituie un termen de 180 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, în care instituțiile de credit pot transmite la Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii -IFN S.A., respectiv Fondul de Garantare a Creditului Rural -IFN S.A., după caz, cererile de plată și documentele obligatorii prevăzute în convențiile de garantare și plată a granturilor.

De asemenea, proiectul legislativ spune că, dacă prin hotărâre judecătorească definitivă se constată culpa Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii – S.A. – IFN, Fondului de Garantare a Creditului Rural – IFN S.A., după caz, în legătură cu soluționarea cererilor de plată a garanțiilor de stat din cadrul programelor guvernamentale și schemelor de ajutor de stat asociate acestora, sumele de plată reținute în sarcina Ministerului Finanțelor, altele decât cuantumul garanției de stat, se suportă din bugetul Fondului de garantare, după caz, care a soluționat inițial cererea de plată a garanției ce a făcut obiectul litigiului.

 

Te-ar mai putea interesa și
EdF, colosul nuclear el Europei, va accelera planul de adaptare la schimbările climatice, după opririle reactoarelor din acest an cauzate de temperaturile foarte mari. 15 TWh de energie electrică nu au fost produși
EdF, colosul nuclear el Europei, va accelera planul de adaptare la schimbările climatice, după opririle reactoarelor din ...
Compania franceză EdF, cel mai mare producător de energie electrică din nuclear din Europa, își va accelera planul de adaptare la schimbările climatice pentru parcul său de reactoare, după ce......
Ciprian Ciucu, despre votul PNL pentru noul guvern: Nu e o decizie care să ne facă plăcere şi nu va fi un vot dat cu entuziasm
Ciprian Ciucu, despre votul PNL pentru noul guvern: Nu e o decizie care să ne facă plăcere şi nu va fi un vot dat cu ...
Primarul general al Capitalei, liberalul ciprian Ciucu, afirmă, în legătură cu decizia luată sâmbătă după-amiază ...
Incendiu la CET 1 din Iași: focul se manifestă la primul etaj al unei hale industriale
Incendiu la CET 1 din Iași: focul se manifestă la primul etaj al unei hale industriale
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Mihail Sturdza" al judeţului Iaşi intervin, ...
Două drone au fost doborâte de piloții militari români deasupra Mării Negre
Două drone au fost doborâte de piloții militari români deasupra Mării Negre
Două drone care au intrat în spațiul aerian național au fost doborâte la câteva minute de la intrare, anunță Radu ...