Călătoria cu transportul în comun se va scumpi în București. Anunț de la primarul Ciucu despre STB

Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, declară că este necesară creşterea preţului pentru călătoriile cu STB.
AGERPRES - J, 22 ian. 2026, 23:42
Călătoria cu transportul în comun se va scumpi în București. Anunț de la primarul Ciucu despre STB

De asemenea, urmează să fie închise o serie de instituţii publice care „nu mai au niciun fel de raţiune de a exista”, dar care cheltuie bani pe chirii şi maşini, a spus edilul, joi, pentru Euronews România.

„Vor fi şi măsuri nepopulare. Vor fi, pentru că efectiv a ajuns cuţitul la os. Este foarte probabil – anunţ în premieră – şi este şi necesar să creştem preţul călătoriei pentru STB. Sunt pus în situaţia de a face multe reforme structurale, unele grele: comasări, restructurări, încheieri de companii, de administraţii, de instituţii publice. Deja pot să anunţ în premieră că pe ordinea de zi de săptămâna viitoare a Consiliului Local o mică parte, o primă serie de instituţii publice vor fi închise. Este vorba de câteva instituţii care nu mai au niciun fel de raţiune de a exista, dar care cheltuie bani pe chirii, pe maşini”,a precizat Ciprian Ciucu.

El a menţionat că în luna ianuarie Primăria Capitalei a primit 317 milioane lei, din care a rămas cu 5 milioane.

„Am primit 317 milioane. După ce am făcut toate plăţile şi am plătit parţial subvenţia – pentru că nu am putut să o plătim nici măcar pe toată – în ceea ce priveşte STB şi Termoenergetica, în momentul de faţă mai avem undeva în jur de cinci milioane de lei în bugetul Primăriei Capitalei. Sunt mulţi români – unii bogaţi, poate şi politicieni – care au mai mulţi bani în conturi decât are Primăria Capitalei. E absolut jenant”, a spus Ciucu.

Te-ar mai putea interesa și
Energia electrică din piața spot românească se scumpește din nou. Avem iarăși cel mai mare preț din Europa, 311 euro/MWh
Energia electrică din piața spot românească se scumpește din nou. Avem iarăși cel mai mare preț din Europa, 311 euro/MWh
Prețul energiei electrice tranzacționate mați pentru livrare mircuri, 28 octombrie, a crescut din nou, depășind iarăși nivelul de 1.600 de lei/MWh, nivel mediu al zilei, atins deja......
Grupul Ineos, controlat de maganatul britanic Jim Ratcliffe, scoate la vânzare clubul elvețian de fotbal Lausanne-Sport
Grupul Ineos, controlat de maganatul britanic Jim Ratcliffe, scoate la vânzare clubul elvețian de fotbal Lausanne-Sport
Grupul Ineos, condus de miliardarul britanic Jim Ratcliffe, a decis să scoată la vânzare clubul elveţian de fotbal Lausanne-Sport ...
Compania belgiană Speedwell atrage Mega Image, cu un contract pe termen lung, în ecosistemul proiectului Queens District din București
Compania belgiană Speedwell atrage Mega Image, cu un contract pe termen lung, în ecosistemul proiectului Queens District ...
Speedwell, unul dintre cei mai activi dezvoltatori imobiliari cu prezență în România și Polonia și cu origini belgiene, ...
Bulgaria obține sprijin pentru cultivarea trandafirilor și cere continurea ajutorului în cadrul PAC
Bulgaria obține sprijin pentru cultivarea trandafirilor și cere continurea ajutorului în cadrul PAC
Bulgaria a obţinut sprijin pentru cultivarea trandafirilor şi a solicitat continuarea ajutorului naţional tranzitoriu ...