Stellantis reorganizează activitatea uzinelor din Italia

Grupul Stellantis va reorganiza complet activitățile uzinelor sale din Italia astfel încât la Torino să fie produse cât mai multe vehicule electrice.
Robert Stan - mar, 12 oct. 2021, 10:52
Stellantis reorganizează activitatea uzinelor din Italia

Grupul Stellantis, rezultat din unificarea Fiat Chrysler Automobiles cu PSA Peugeot Citroen, pregătește o amplă reorganizare a activităților sale din Italia. Măsura este menită să sporească eficiența pe măsură ce producătorul de automobile face tranziția către vehicule electrice.

Printre primele detalii legate de acest proces care au ajuns în presa italiană se remarcă atribuirea unei noi platforme electrice uzinei din Mirafiori (Torino) astfel încât, alături de varianta electrică a modelului Fiat 500 să poată fi produse și modele electrice Maserati.

Marea uzină de lângă Torino va produce astfel, pe aceeași linie, atât mașini cu motoare termice cât și cu sisteme hibride sau commplet electrice. În viitorul apropiat aici vor fi asamblate Fiat 500, Maserati Levante, Maserati Ghibli și Maserati Quattroporte.

În acest context, uzina din Grugliasco are un viitor incert, însă oficialii Stellantis susțin că toți cei 1.100 de angajați din Grugliasco se vor muta la Mirafiori până în 2024.

Noile decizii privind uzinele de lângă Torino – Mirafiori și Grugliasco – vin după ce, în iunie, a fost decisă și reorganizarea celei mai mari fabrici din Italia a grupului Stellantis, cea din Melfi. Acolo, pe o singură linie optimizată, vor fi construite din 2024 patru vehicule complet electrice pentru mai multe mărci ale grupului.

Tot în Italia, compania va investi în dezvoltarea unei uzine de baterii pentru mașini electrice. Pentru asta, uzina din Termoli va opri producția de motoare pentru a se transforma în fabrică de baterii.

Te-ar mai putea interesa și
Industria românească a avut cea mai bună evoluţie din ultimii doi ani – Indice PMI (date BCR şi S&P Global)
Industria românească a avut cea mai bună evoluţie din ultimii doi ani – Indice PMI (date BCR şi S&P Global)
Industria prelucrătoare din România a înregistrat în august cea mai mare îmbunătăţire a condiţiilor de producţie din ultimii doi ani, indicele BCR PMI urcând la 51,1 puncte, de la 50,1......
Anunţ pentru toţi clienţii Revolut din România. Ce se întâmplă cu aplicaţia şi ce înseamnă AIR
Anunţ pentru toţi clienţii Revolut din România. Ce se întâmplă cu aplicaţia şi ce înseamnă AIR
Revolut lansează, începând de marţi, în Europa, inclusiv în România, AIR (AI by Revolut), un asistent financiar bazat ...
FOTO Autostrada A3 Transilvania: Selina a ajuns la un stadiu de 71% pe lotul Chiribiș – Biharia
FOTO Autostrada A3 Transilvania: Selina a ajuns la un stadiu de 71% pe lotul Chiribiș – Biharia
Lucrările la lotul Chiribiș - Biharia din Autostrada A3 Transilvania au ajuns la 71%, informează marți Compania Națională ...
IKEA investește 1,2 miliarde de euro pentru a subvenționa prețurile în Europa. Ieftinește cu până la 25% începând de azi
IKEA investește 1,2 miliarde de euro pentru a subvenționa prețurile în Europa. Ieftinește cu până la 25% începând de azi
Ingka Group, cel mai mare retailer IKEA care operează și magazinele din România, alături de alți francizați IKEA și ...