Stiri

Curba de sacrificiu își arată, din nou, fața hâdă. Românii plătesc din nou greșelile guvernanților

Guvernanţii nu au învăţat din lecţiile crizei din 2009-2010 şi din acordurile cu FMI care au echilibrat ulterior, cu măsuri de austeritate, finanţele statului, astfel că au adus România acum în situaţia de a avea nevoie, din nou, de măsuri pentru corecterea dezechilibrelor ample, în special al celui bugetar. „România va avea o curbă de sacrificiu, nu peste mult timp”, a declarat Daniel Dăianu, preşedintele Consiliului Fiscal, la Prima News.

Curba de sacrificiu își arată, din nou, fața hâdă. Românii plătesc din nou greșelile guvernanților
Raport asupra interesului investitorilor în achiziționarea unei afaceri în 2025

Europenii au renunțat la ideea de a interzice importul de gaze lichefiate rusești

He Xiaopeng, un soi de Musk chinez, deține Xpeng, și se luptă pentru poziția a șaptea sau a opta în China

Cei mai loviți exportatori români în SUA, când tarifele impuse de Trump vor intra în vigoare

Schimbarea la faţă a

Schimbarea la faţă a „cartierului furnicar” din Bucureşti – Unul dintre cele mai aglomerate bulevarde din Capitală se înverzeşte cu mini-parcuri şi spaţii de promenadă. Cum se schimbă trotuarele şi circulaţia

Lyft a cumpărat platforma de mobilitate FreeNow de la BMW și Mercedes și a intrat în Europa

Angajarea şi promovarea angajaţilor la stat pe criterii meritocratice: guvernul a mai făcut un pas pentru atingerea acestui deziderat

Jamie Dimon, CEO JPMorgan Chase, crede că războaiele comerciale declanșate de Trump pot afecta credibilitatea SUA

Rușii însistă să atace zona Sumî și Harkov pentru a proteja  și Kursk sau Belgorod de ucrainieni

Blackout - 90% din locuințele dintr-o ţară, fără curent electric

Blackout – 90% din locuințele dintr-o ţară, fără curent electric

Dumitru Chisăliță a fost ales președinte al Consiliului de Administrație al Romgaz

Americanii vor să reînvie gazoductul Nord Stream și trezesc apetitul german pentru gaz rusesc ieftin

Ciolacu: Populaţia poate asigura peste 20% din nevoia de împrumuturi, record ce arată încrederea în economie

California va ataca în instanță tarifele vamale impuse de Donald Trump

FPIOR a creat un ghid de informare referitor la acordarea voucherelor de vacanță

Ciucu, primarul sectorului 6, a dat în judecată Ministerul Apărării și a atacat autorizația de construire pentru un hotel cu circuit închis în Drumul Taberei

Ajutor de până la 50.000 de euro, pe 3 ani, pentru creșterea porcilor de reproducţie Bazna şi Mangaliţa

Risc de recesiune la nivel mondial în 2025. Cel mai ridicat nivel de incertitudine din acest secol - raport UNCTAD, organism al Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare

Risc de recesiune la nivel mondial în 2025. Cel mai ridicat nivel de incertitudine din acest secol – raport UNCTAD, organism al Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare

Moment important pentru România. ASF anunţă un pas decisiv spre aderarea la OCDE prin reformarea sistemului de pensii private

Anunţ pentru toţi bugetarii. Guvern: Reforma este în desfăşurare

Cadrul de competenţe digitale pentru cetăţenii României a fost adoptat de Guvern

Anunț de la ING pentru toți clienții. Pot câștiga 1.500 de lei

Finanțare nerambursabilă de 84,6 de milioane de euro pentru achiziția de utilaje agricole - AFIR

Finanțare nerambursabilă de 84,6 de milioane de euro pentru achiziția de utilaje agricole – AFIR

Vouchere de vacanţă - Ce valoare au, cum le iei şi cum se folosesc. Guvernul a aprobat mecanismul de decontare

Vouchere de vacanţă – Ce valoare au, cum le iei şi cum se folosesc. Guvernul a aprobat mecanismul de decontare

Anunţ din China, un nou episod în războiul comercial cu SUA. Răspunsul Beijingului la declarațiile oficialilor americani

APCE îndeamnă prosumatorii să oprească invertoarele dacă pleacă de acasă de Paște

Record. Aurul a spart pragul de 3.300 de dolari/uncie, cea mai mare valoare din istorie

Răspunsul Iranului pentru SUA despre programul nuclear al Teheranului

Consiliul Concurenței are opt îngrijorări în legătură cu tranzacția care implică Telekom, Vodafone și Digi

Prima mare bătălie pierdută de Piedone: ANPC retrage ordinul prin care obliga comercianții să afișeze adaosul comercial