Stiri

„Autostrada Ford”: Tronsonul 3 va fi dat în trafic cu descărcare provizorie la Colonești până la finalul anului – șeful CNAIR

UMB face toate demersurile ca tronsonul 3 al Drumului Expres Craiova – Pitești (DEx12), realizat în proporție de peste 70%, să fie dat în trafic până la finele acestui an, a anunțat joi Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Acesta a precizat că va fi asigurată o descărcare provizorie la Colonești, până la darea în trafic a tronsonului 4.

Producţia de fructe de vară în UE a scăzut cu 6,3% în 2022 - Eurostat

Producţia de fructe de vară în UE a scăzut cu 6,3% în 2022 – Eurostat

România, în top 3 state din UE cu cel mai semnificativ avans al lucrărilor de construcţii, în mai - Eurostat

România, în top 3 state din UE cu cel mai semnificativ avans al lucrărilor de construcţii, în mai – Eurostat

Controale în Ghencea - Corpul de control al premierului efectuează verificări privind modul de administrare a Complexului sportiv Steaua Ghencea

Controale în Ghencea – Corpul de control al premierului efectuează verificări privind modul de administrare a Complexului sportiv Steaua Ghencea

Dan Matei Agathon, fostul ministru al Turismului și inițiatorul proiectului Dracula Park, a murit

Grecia - Turismul a avut o redresare semnificativă în 2022

Grecia – Turismul a avut o redresare semnificativă în 2022

Testare pentru bugetari. Iohannis a trimis spre reexaminare legea de evaluare a funcţionarilor publici prin intermediul sistemului informatic al ANFP

Miniştrii de externe din UE discută despre relaţiile cu Turcia şi conflictul din Ucraina

Băncile din China vând dolari pentru a încetini deprecierea yuanului - Reuters

Băncile din China vând dolari pentru a încetini deprecierea yuanului – Reuters

Cât trebuie să câștige un tânăr pentru a își permite o locuință modestă și de cât are nevoie o familie pentru o casă încăpătoare - Oferte concrete

Cât trebuie să câștige un tânăr pentru a își permite o locuință modestă și de cât are nevoie o familie pentru o casă încăpătoare – Oferte concrete

Polonia va menține embargoul impus cerealelor ucrainene indiferent de poziția pe care o va adopta Comisia Europeană

Compania românească AROBS Engineering este partenerul industrial principal și liderul consorțiului pentru verificarea independentă a software-ului proiectului Space Rider

Tribunalul București a decis prelungirea unor termene limită în falimentul Euroins

Salariul minim net în construcţii se va diminua cu 780 de lei, în urma eliminării facilităţilor - BNS

Salariul minim net în construcţii se va diminua cu 780 de lei, în urma eliminării facilităţilor – BNS

Importanța școlilor profesionale pentru industria auto din România

Interconectorul de Înaltă Tensiune în Curent Continuu va stimula producţia de energie verde - Burduja, Ministrul Energiei

Interconectorul de Înaltă Tensiune în Curent Continuu va stimula producţia de energie verde – Burduja, Ministrul Energiei

Iohannis a promulgat legea care îi priveşte pe copiii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate

Datele bugetare din ultimii 20 de ani arată clar: stânga adună, dreapta toacă banii țării

România, Ungaria, Polonia, Bulgaria şi Slovacia cer UE extinderea embargoului privind importurile de cereale din Ucraina

Analiză Instant.ro: mașinile second hand din România au atins cel mai mare preț din istorie. Prețul mediu de vânzare a crescut cu 17% față de anul trecut

Exemplu de succes Vodafone și Salvamont România. Salvatorii montani beneficiează de o nouă tehnologie revoluționară oferită de Vodafone

Dan Şucu, Concordia: Dacă o ajustare fiscală urgentă trebuie făcută, nu poate fi realizată doar prin creşteri de fiscalitate, peste noapte

Camera Deputaţilor vrea să concesioneze servicii de alimentaţie publică tip restaurant şi bufet

Breton: TikTok nu e gata pentru noile reglementări digitale din UE. Trebuie să facă mai mult

Volumul lucrărilor de construcţii a crescut, în primele cinci luni, cu 11,3%, ca serie brută

FMI: Perspectivele de creştere pe termen mediu rămân fragile

Falimentul Euroins. Încă un proces important pentru peste 2 milioane de clienți și păgubiți RCA: Bulgarii încearcă a patra oară să suspende procedurile

Autostrada Moldovei, la km 0 pe 40 de grade: Lotul 1 Dumbrava - Mizil, realizat 18% - secretar de stat

Autostrada Moldovei, la km 0 pe 40 de grade: Lotul 1 Dumbrava – Mizil, realizat 18% – secretar de stat

Avertisment ONU: Omenirea trebuie să se pregătească pentru valuri mai intense de caniculă din cauza El Nino

Burduja: Este greu să duci la capăt proiecte în domeniul energetic, pentru că cer timp, resurse şi competenţă

Industria de media şi divertisment din România va creşte cu 7% în 2023 şi va atinge 4 miliarde euro (raport)