Stocul de pulovere cu sigla URSS, precum cel purtat de Serghei Lavrov în Alaska, a fost epuizat rapid după apariția imaginilor cu ministrul rus
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2025/08/Lavrov.jpg)
Conform REN TV, această informaţie a fost confirmată de mai mulţi clienţi care nu au putut achiziţiona articolul, ceea ce a stârnit agitaţie vineri, după ce imaginile cu ministrul Lavrov au devenit rapid virale.
Între timp, creatoarea mărcii, Ekaterina Varlakova, a declarat că pentru ea este „o mare onoare şi o bucurie” că şeful diplomaţiei ruse a purtat puloverul cu acronimul CCCP (URSS, în rusă).
La sosirea sa la summitul din Alaska dintre preşedintele rus Vladimir Putin şi preşedintele american Donald Trump, Lavrov a îndemnat ”să nu se anticipeze evenimentele”.
Lavrov, împreună cu consilierul prezidenţial Iuri Uşakov, face parte din delegaţia „restrânsă” care îl însoţeşte pe Putin în prima parte a discuţiilor cu Trump.