Stocurile de cărbune ale termocentralei Mintia de la CE Hunedoara se folosesc de la o zi pe alta, susţin sindicaliştii

Stocurile de cărbune de la termocentrala Mintia, parte a Complexului Energetic Hunedoara (CEH) ajung pentru maxim două zile, motiv pentru care din cele cinci grupuri energetice ale producătorului de curent este folosit doar unul, a declarat, joi, pentru AGERPRES, preşedintele Sindicatului "Solidaritatea Hunedoara", Cristian Iştoc.
Economica.net - J, 17 ian. 2019, 16:20
Stocurile de cărbune ale termocentralei Mintia de la CE Hunedoara se folosesc de la o zi pe alta, susţin sindicaliştii

„Funcţionăm la un minim tehnic pentru că nu avem stocuri de cărbune ca să putem porni toate capacităţile de producţie ale energiei electrice. Stocul de cărbune ajunge pentru două zile. Practic, tot cărbunele care se extrage într-o zi din Valea Jiului se foloseşte imediat, completat cu cărbune pe care îl aducem din import”, a spus liderul sindical.

Acesta a calculat că în prezent termocentrala Mintia asigură doar 1% din necesarul zilnic de energie electrică al României, în condiţiile în care, cu un stoc de cărbune suficient, cantitatea de curent produsă lângă Deva ar putea acoperi 10% din consumul naţional pe timp de iarnă.

„Dintr-un consum estimat la nivel naţional de circa 9.000 MW, termocentrala Mintia ar putea asigura circa 1.350 MW şi am reduce importul de energie electrică”, a opinat liderul sindical.

În contextul grevei minerilor de la CE Oltenia, liderul sindical a spus că ministerul de resort trebuie să găsească soluţiile necesare pentru rezolvarea revendicărilor minerilor, dar şi căile necesare prin care să fie redus importul se energie electrică.

Sindicatul ‘Solidaritatea Hunedoara’ a anunţat, săptămâna aceasta, că susţine greva minerilor din Oltenia. Sindicaliştii apreciază că ministrul Energiei, Anton Anton, trebuie să vină „urgent” cu soluţii pentru asigurarea SEN şi reducerea importurilor de energie electrică, o primă măsură identificată de Sindicatul „Solidaritatea Hunedoara” fiind înfiinţarea mixului energetic la producător.

Te-ar mai putea interesa și
4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori și directori adjuncți, anunță ministrul Educației Mihai Dimian
4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori și directori adjuncți, ...
Un număr de 4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori şi directori adjuncţi, înainte de contestaţii, a anunţat, marţi, ministrul......
Colliers România o numeste pe Simona Urse in pozitia de Associate Director | Tenant Services
Colliers România o numeste pe Simona Urse in pozitia de Associate Director | Tenant Services
Compania de consultanță imobiliară Colliers anunță că își extinde echipa de Office Leasing, iar Simona Urse a fost ...
De la Black Friday la Crăciun: cum se schimbă comportamentul de cumpărare în retailul de beauty
De la Black Friday la Crăciun: cum se schimbă comportamentul de cumpărare în retailul de beauty
Perioada dintre Black Friday și Crăciun reprezintă, pentru majoritatea retailerilor de beauty, cel mai intens interval ...
Nazare, ministrul Finanțelor: Mai mult capital pentru companiile românești, o protecție mai bună a investitorilor români și o voce mai puternică pentru România în deciziile europene prin pachetul MISP, pentru integrarea piețelor de capital
Nazare, ministrul Finanțelor: Mai mult capital pentru companiile românești, o protecție mai bună a investitorilor români ...
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, arată într-o intervenție pe una din rețelele de socializare că a susținut ...