Stoltenberg avertizează că orice atac asupra infrastructurii NATO va primi un răspuns unit și ferm

Orice atac asupra infrastructurii critice a NATO va primi un "răspuns unit şi ferm", a avertizat marţi secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, potrivit Reuters şi DPA, transmite Agerpres.
AGERPRES - mar, 11 oct. 2022, 18:49
Stoltenberg avertizează că orice atac asupra infrastructurii NATO va primi un răspuns unit și ferm

Aliaţii din NATO îşi sporesc securitatea în jurul instalaţiilor esenţiale după atacurile asupra gazoductelor din Marea Baltică, a spus Stoltenberg într-o conferinţă de presă.

Încă nu este clar cine s-a aflat în spatele exploziilor de la gazoductele Nord Stream.

Comentând ameninţările voalate cu utilizarea armelor nucleare ale preşedintelui rus Vladimir Putin, Stoltenberg a declarat că Alianţa Nord-Atlantică monitorizează cu atenţie forţele nucleare ale Rusiei şi nu a observat schimbări în poziţia lor, dar rămâne „vigilentă”.

El a confirmat totodată că NATO va organiza săptămâna viitoare exerciţiul său anual de descurajare nucleară, ‘Steadfast Noon’, aşa cum era prevăzut.

„Este un exerciţiu de rutină care are loc în fiecare an pentru a ne menţine capacitatea de descurajare eficientă şi în siguranţă”, a explicat şeful NATO.

„Rusia ştie că un război nuclear nu poate fi câştigat şi nu trebuie niciodată purtat”, a mai afirmat el.

Stoltenberg a declarat de asemenea că Ucraina a câştigat teren în războiul cu Rusia şi că NATO va fi alături de Kiev atât timp cât e nevoie.

„În timp ce Rusia apelează tot mai mult la atacuri îngrozitoare şi nediscriminate asupra civililor şi infrastructurii critice, preşedintele Putin eşuează în Ucraina”, a spus Stoltenberg, cu o zi înaintea unei reuniuni a miniştrilor Apărării din NATO la Bruxelles.

NATO este în discuţii cu companii de apărare şi cu statele membre pentru a-şi consolida producţia de arme şi a-şi completa stocurile care au fost golite de livrările de materiale militare către Ucraina, a mai subliniat el.

Stoltenberg a precizat că reuniunea miniştrilor Apărării din NATO din această săptămână va analiza eforturile necesare pentru creşterea producţiei de arme şi muniţie şi va adopta decizii suplimentare pentru a menţine nivelurile stocurilor statelor membre.

„Dar, bineînţeles, cu cât războiul din Ucraina va continua, cu atât această colaborare cu industria va fi tot mai importantă”, a spus el, adăugând că NATO va trebui să transmită companiilor de apărare care este necesarul său.

Te-ar mai putea interesa și
Avioanele NATO au doborât o dronă deasupra Lituaniei
Avioanele NATO au doborât o dronă deasupra Lituaniei
Avioane de vânătoare ale NATO au doborât o dronă deasupra Lituaniei, a anunţat marţi preşedintele acestei ţări membre a Alianţei Atlantice, Gitanas Nauseda, relatează AFP....
Autostrada Sibiu – Pitești: Italienii de la WeBuild fac noi angajări, inclusiv pentru tunel
Autostrada Sibiu – Pitești: Italienii de la WeBuild fac noi angajări, inclusiv pentru tunel
Constructorul italian WeBuild efectuează noi recrutări pentru proiectul secțiunii 3 Cornetu - Tigveni a Autostrăzii A1 ...
România a început anul comercial agricol cu dreptul. Exporturile de grâu au crescut cu peste 30%
România a început anul comercial agricol cu dreptul. Exporturile de grâu au crescut cu peste 30%
Exportatorii de cereale românești au început anul comercial în forță, cu creșteri ale volumelor vândute peste granițele ...
Adevăruri dure despre străinii aduşi la muncă-n oraşul tău: sunt primiţi cu ostilitate în zone cu şomaj ridicat, deşi posturile au rămas neocupate luni de zile INTERVIU
Adevăruri dure despre străinii aduşi la muncă-n oraşul tău: sunt primiţi cu ostilitate în zone cu şomaj ridicat, ...
"Oraşele mari sunt, previzibil, mai deschise decât localităţile mici, dar nu neapărat din toleranţă, ci din anonimat. ...