Strabag și-a crescut cu 10% numărul de angajați din România în 2023

Strabag și-a crescut cu 10% numărul de angajați din România, de la 1.768 la 1.942 într-un an marcat de incertitudini economice globale, a informat joi compania într-un coumunicat de presă. Anul 2023 a mai adus pentru Strabag în România o creștere de 65% a volumului de producție (lucrări - n.r.), de la 315,46 milioane de euro în 2022 la 519,26 milioane de euro.
Ion Dobreanu - J, 25 apr. 2024, 14:10
Strabag și-a crescut cu 10% numărul de angajați din România în 2023

„Această creștere este o dovadă a eficienței operaționale a companiei și a finalizării unor proiecte cheie, consolidându-și poziția ca unul dintre cei mai de încredere jucători din sectorul construcțiilor. În special, în 2023 a fost finalizat proiectul Chețani – Câmpia Turzii pe Autostrada Transilvania (A3) cu un avans remarcabil de 8 luni față de termen, asigurând o conectivitate critică, de mare viteză, între Târgu Mureș, Timișoara și Arad, precum și cu Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac”, se arată în comunicatul Strabag.

În plus, în 2023, a fost atinsă o altă etapă importantă odată cu finalizarea noului Terminal T4 de la Aeroportul Iași, care va spori și mai mult conectivitatea regională.

„În ciuda unei scăderi de 13% a portofoliului de comenzi, de la 567,13 milioane de euro în 2022 la 495,74 milioane de euro în 2023, Strabag continuă să livreze proiecte semnificative cu o eficiență și o viteză remarcabile”, au mai spus reprezentanții companiei.

strabag a3

Perspective pentru Strabag România în 2024

„În acest an, am început în forță prin livrarea drumului expres de aproximativ 19 km care leagă Autostrada Transilvania (Biharia) de Șoseaua de Centură a Municipiului Oradea (Sântandrei) – cu o lună înainte de termen. În plus, ne apropiem de finalizarea modernizării DJ691 / LOT2 de lângă Timișoara și, de asemenea, progresăm în finalizarea Podului Hobanat peste râul Someș din Satu Mare și a modernizării Aeroportului Târgu Mureș”, au completat reprezentanții companiei de construcții.

Pe piața românească, Strabag este activă din 1991, stabilinduși sediul central în București în 1994. În prezent, Strabag SRL, subsidiara din România, are birouri în toate orașele mari ale țării: București, Timișoara, Sibiu, Cluj, Iași.

În România, compania activează în toate sectoarele de construcții, în special în segmentele de infrastructură de transport, construcții de clădiri și inginerie civilă, precum și în proiecte de construcții de mediu, și se întinde pe toate domeniile industriei construcțiilor și acoperă întregul lanț valoric al construcțiilor.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...