Straco-Strabag şi Telor Invest-Pro Cons XXI, cu mari şanse să obţină lucrările la străzile Bucureştiului în următorii 4 ani

Economica.net
25 04. 2016
87731932_1_1000x700_asfaltare_drumuri_bucuresti_rev001_46836300

Ambele asocieri se situează pe primele locuri din punct de vedere al pretului oferit. Pentru aceste lucrări, municipalitatea va scoate din buzunar aproape 240 de milioane de lei (53,3 milioane de euro), aproape 9 milioane de euro pentru fiecare sector.

Asocierea Straco & Strabag şi-a împărţit la rândul său în două sectoarele în care ar putea să aibă principalele atribuţii în lucrări. În sectoarele 1 şi 5 lider de asociere este Straco, astfel că licitaţiile au mari şanse de a fi câştigate de asocierea Straco SRL & Strabag SRL, iar în sectoarele 4 şi 6 rolurile s-au inversat, licitaţiile având mari şanse să fie adjudecate de asocierea Strabag SRL & Straco SRL. Asocierea Telor Invest & Pro Cons XXI s-a impus în sectoarele 2 şi 3, conform aceleiasi surse

 

Sector 1

În bătălia pentru obţinerea contractelor de la Administraţia Străzilor s-au înscris, respectând procedurile legale, peste 50 de constructori şi proiectanţi, unii dintre aceştia avându-i în spate pe Theodor Berna (Tehnologica Radion), Costel Căşuneanu (PA&CO International), pe Florea Diaconu (Delta ACM 93) ori pe Tel Drum, firmă prezentată în presă ca fiind „patronată din umbră” de actualul lider PSD Liviu Dragnea, ipoteză negată repetat de acesta. Alte firme au un istoric pentru care au fost legate public de omul de afaceri Nelu Iordache ori de politicieni de la nivel înalt.

 

Sector 2

Licitaţia pentru aceste contracte de lucrări reparatii drumuri aferente retelei stradale – proiectare şi execuţie – a fost iniţiată încă de acum un an, în 31 martie 2015, prin metoda „licitaţie restrânsă”, care presupune că orice firmă îşi poate depune candidatura, dar numai cele selectate au dreptul să depună ulterior şi o ofertă. Materialul integral pe News.ro