Strâmtoarea Ormuz, considerată în continuare zonă de război de sindicatele şi angajatorii din transportul maritim

Sindicatele şi angajatorii din sectorul maritim vor continua să considere cel puţin până la 9 iulie Strâmtoarea Ormuz o zonă de război, în pofida unui armistiţiu fragil între SUA şi Iran, potrivit unui comunicat comun publicat miercuri, relatează AFP.
AGERPRES - mie, 01 iul. 2026, 12:21
Strâmtoarea Ormuz, considerată în continuare zonă de război de sindicatele şi angajatorii din transportul maritim

„Această decizie recunoaşte riscul persistent şi important pentru viaţa umană precum şi evoluţia rapidă a situaţiei în zonă”, indică textul Federaţiei internaţionale a lucrătorilor din transport (ITF) şi al Joint Negotiating Group (JNG), care îi reprezintă pe angajatorii din industria de transport maritim, scrie Agerpres.

Acest statut nu se aplică decât navelor care aparţin companiilor semnatare ale acordurilor colective ale International Bargaining Forum (IBF), respectiv circa 15.000 de nave în lume, potrivit IBF.

Oamenii mării acoperiţi de acest acord colectiv şi care lucrează pe nave ce operează în aceste zone percep un salariu dublu cu dreptul de a refuza să navigheze şi de a solicita repatrierea pe cheltuiala armatorului.

Strâmtoarea Ormuz a fost clasificată pentru prima dată ca zonă de operaţiuni de război de IBF pe 5 martie, la patru zile după primul atac asupra unor nave care încercau să traverseze strâmtoarea.

Navele comerciale au fost puternic afectate de conflictul în Orientul Mijlociu de la 1 martie, atunci când Iranul a închis strâmtoarea drept represalii la loviturile americane şi israeliene.

Cel puţin 14 marinari au fost ucişi şi peste 40 de nave au fost atacate de la începutul conflictului. Loviturile cele mai recente au avut loc pe 25 şi 27 iunie, determinând Organizaţia Maritimă Internaţională să suspende un plan, de scurtă durată, vizând evacuarea a 11.000 de marinari încă blocaţi în Golf.

Clasificarea drept zonă de război a fost discutată în cadrul unei reuniuni de săptămâna trecută, înainte de lovitura de joi, 25 iunie, asupra unei nave.

„Dacă navele nu ar fi fost lovite în două zile distincte de joia trecută şi dacă intrările şi ieşirile s-ar fi derulat fără incidente, este probabil ca o schimbare să fi putut interveni în această săptămână”, a declarat pentru AFP o sursă apropiată de discuţii.

Comitetul comun însărcinat să stabilească clasificarea drept zonă de război şi-a suspendat reuniunile săptămânale la începutul lunii mai, atunci când era clar că situaţia în strâmtoare nu se ameliorează, a declarat această sursă pentru AFP.

Te-ar mai putea interesa și
Cancelarul german se va coordona cu liderii ţărilor „frugale” în discuţiile privind viitorul buget multianual al UE
Cancelarul german se va coordona cu liderii ţărilor „frugale” în discuţiile privind viitorul buget multianual ...
Cancelarul german Friedrich Merz îi va primi joi la un dejun de lucru pe mai mulţi şefi de stat şi de guvern ai aşa-numitelor ţări "frugale" membre ale UE, inclusiv Olanda, Austria, Finlanda......
Porsche își restructurează portofoliul: MHP ajunge la Tata Consultancy Services într-o tranzacție de 320 de milioane de euro
Porsche își restructurează portofoliul: MHP ajunge la Tata Consultancy Services într-o tranzacție de 320 de milioane ...
Porsche AG va vinde compania de consultanță în management și IT MHP către Tata Consultancy Services (TCS), tranzacția ...
Armenia şi-ar putea trimite în curând cererea de aderare la UE, afirmă premierul Paşinian
Armenia şi-ar putea trimite în curând cererea de aderare la UE, afirmă premierul Paşinian
Prim-ministrul armean Nikol Paşinian a afirmat luni că ţara sa ar putea trimite pe viitor cererea sa oficială de aderare ...
Ajutor pentru fermele de porci și vaci: Subvenția ajunge la 50.000 de euro pentru fiecare beneficiar
Ajutor pentru fermele de porci și vaci: Subvenția ajunge la 50.000 de euro pentru fiecare beneficiar
Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat, luni, actele normative privind ajutorul de stat pentru crescătorii de porci şi ...