Strâmtoarea Ormuz – ONU pregăteşte o rezoluţie pentru deblocarea culoarului crucial pentru transportul petrolului

Consiliul de Securitate al ONU urmează să voteze o rezoluţie, la iniţiativa Bahrainului, privind protejarea navigaţiei comerciale în şi în jurul Strâmtorii Ormuz, au declarat vineri doi diplomaţi de la sediul ONU din New York, dar China - care dispune de drept de veto - şi-a exprimat în mod clar opoziţia faţă de autorizarea oricărei utilizări a forţei, potrivit Reuters.
AGERPRES - vin, 03 apr. 2026, 10:37
Strâmtoarea Ormuz - ONU pregăteşte o rezoluţie pentru deblocarea culoarului crucial pentru transportul petrolului

Cei doi diplomaţi au precizat că reuniunea celor 15 membri ai Consiliului şi votul au fost programate pentru sâmbătă dimineaţă, şi nu pentru vineri, aşa cum se anunţase iniţial. Vineri este zi liberă la ONU, scrie Agerpres.

Preţul la petrol a crescut vertiginos de când SUA şi Israelul au atacat Iranul la sfârşitul lunii februarie, declanşând un conflict ce durează de peste o lună şi care a blocat efectiv această arteră maritimă esenţială pentru economia globală.

Diplomaţii au declarat că Bahrainul, care deţine în prezent preşedinţia prin rotaţie a Consiliului de Securitate, a finalizat un proiect de rezoluţie, la al cărui conţinut Reuters a avut acces, care ar autoriza „toate mijloacele defensive necesare” pentru protejarea transportului maritim comercial.

Ministrul de externe al Bahrainului, Abdullatif bin Rashid Al Zayani, a declarat joi dimineaţă că votul va avea loc vineri, „cu voia lui Allah”, adăugând că Bahrain aşteaptă cu interes „o poziţie unitară din partea acestui stimat consiliu”.

Bahrainul, susţinut de SUA şi alte state arabe din Golf în eforturile sale de a face să treacă această rezoluţie, renunţase anterior la o referire explicită privind caracterul constrângător al documentului din punct de vedere juridic, în încercarea de a depăşi obiecţiile altor naţiuni, în special ale Rusiei şi Chinei.

Proiectul de document consultat de Reuters autorizează măsurile „pentru o perioadă de cel puţin şase luni… până când consiliul va decide altfel”.

În declaraţiile făcute joi dimineaţă în faţa Consiliului de Securitate, Fu Cong, reprezentantul Chinei la ONU, s-a opus autorizării recurgerii la forţă.

Un astfel de demers ar „legitima utilizarea ilegală şi nediscriminatorie a forţei, ceea ce ar duce inevitabil la o escaladare şi mai mare a situaţiei şi ar avea consecinţe grave”, a adăugat el.

O a patra versiune a rezoluţiei a fost supusă unei aşa-numite proceduri „de tăcere” pentru aprobarea conţinutului până la joi la prânz (16:00 GMT), dar o sursă diplomatică occidentală a indicat că Rusia, China şi Franţa au făcut opinie separată.

Diplomaţi de la ONU au indicat că textul a fost în cele din urmă finalizat, ceea ce înseamnă că va putea fi supus la vot.

O rezoluţie a Consiliului de Securitate necesită cel puţin nouă voturi pentru şi nicio recurgere la dreptul de veto din partea celor cinci membri permanenţi: Regatul Unit, China, Franţa, Rusia şi SUA.

Al Zayani a afirmat că „încercarea ilegală şi nejustificată” a Iranului de a controla navigaţia internaţională în Strâmtoarea Ormuz ameninţă interesele globale şi necesită un „răspuns decisiv”.

Secretarul general al Ligii Statelor Arabe, care grupează 22 de ţări, Ahmed Aboul Gheit, a declarat în Consiliul de Securitate că organizaţia sa susţine eforturile Bahrainului de a se ajunge la o soluţie.

Regatul Unit a organizat joi o reuniune cu participarea a peste 40 de ţări în eforturile de redeschidere şi de asigurare a navigaţiei în deplină siguranţă în Strâmtoarea Ormuz, exprimându-şi totodată sprijinul faţă de demersul Bahrainului de a face să fie votată o rezoluţie în acest sens.

Preşedintele american Donald Trump a declarat miercuri că va continua atacurile, dar nu a prezentat un plan de redeschidere a strâmtorii, ceea ce a dus la un salt al preţului la petrol, alimentând îngrijorarea că SUA s-ar putea să nu dorească să joace un rol major în asigurarea tranzitului în siguranţă a transporturilor pe această arteră maritimă.

Ministrul de externe iranian Abbas Araghchi a avertizat vineri în legătură cu orice „acţiune provocatoare” înaintea acestui vot aşteptat în Consiliul de Securitate al ONU privind utilizarea forţei pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz, notează AFP. Araghchi subliniază că „orice acţiune provocatoare din partea agresorilor şi a susţinătorilor acestora, inclusiv în Consiliul de Securitate al ONU, privind situaţia din Strâmtoarea Ormuz, nu va face decât să complice şi mai mult situaţia”, potrivit unui comunicat al MAE iranian.

 

Te-ar mai putea interesa și
Celebrul autoturism Citroen 2CV revine într-o versiune electrică, anunță Stellantis
Celebrul autoturism Citroen 2CV revine într-o versiune electrică, anunță Stellantis
Celebrul model 2CV al mărcii franceze Citroen, care nu a mai fost fabricat din 1990, va reveni într-o versiune electrică, a anunţat joi, Xavier Chardon, directorul general de la Citroen, la o......
Parisul respinge o posibilă intervenție a NATO în Strâmtoarea Ormuz
Parisul respinge o posibilă intervenție a NATO în Strâmtoarea Ormuz
Franţa a respins joi orice eventuală intervenţie a NATO pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz, întrucât regiunea Orientului ...
Amazon România a revenit pe profit în 2025, după trei ani de pierderi
Amazon România a revenit pe profit în 2025, după trei ani de pierderi
Amazon Development Center (Romania) S.R.L. a încheiat anul 2025 cu o cifră de afaceri de 713 milioane de lei și un profit ...
BMW iX3 a acâștigat concursul Best Electric Car din România, ediția 2026
BMW iX3 a acâștigat concursul Best Electric Car din România, ediția 2026
Competiția Best Electric Car, cel mai important eveniment dedicat electromobilității din România, a ajuns la ediția ...