Strategie Grains a redus estimările pentru recoltele de cereale de iarnă din toate ţările UE

Economica.net
15 03. 2012
grau_agricultura_cereale_15564200_89251800

Compania franceză de analiză a pieţei a redus estimarea referitoare la producţia de grâu moale a UE cu 1,6 milioane de tone, la 131,1 milioane tone, care va fi totuşi cu 1% peste recolta de anul trecut.

În cazul orzului, prognoza a fost redusă cu 1,2 milioane tone, la 53,4 milioane tone, cu 3% peste nivelul din 2011.

Strategie Grains se aşteaptă ca recolta de grâu dur să fie de 8,4 milioane tone, cu 400.000 de tone mai mică decât anticipa cu o lună în urmă, dar cu 2% peste nivelul anului trecut.

Iarna a provocat cele mai mari pagube culturilor de grâu şi orz din Franţa, Germania şi sud-estul Europei.

În Franţa, cel mai mare producător de cereale din UE, iarna a afectat între 5% şi 20% din culturile de cereale de iarnă, în special în estul ţării.

Strategie Grains consideră că impactul din Germania nu poate fi evaluat încă în totalitate, dar este probabil să fie mai mic decât în estul Franţei.

Cele mai afectate state din sud-estul Europei sunt România şi Bulgaria, unde erau deja probleme din cauza secetei drastice din toamnă, impactul cel mai grav fiind în cazul rapiţei.

Pe ansamblu însă, compania de analiză se aşteaptă ca temperaturile scăzute din Europa să aibă un impact limitat asupra producţiilor agricole, datorită capacităţii de compensare.

Astfel, estimările privind producţia medie pe hectar pentru grâul moale şi orz au fost menţinute la 5,8 tone, respectiv 4,4 tone.

Strategie Grains avertizează totodată că recoltele de cereale ar putea avea de suferit în următoarele săptămâni, dacă seceta din unele zone ale Europei de Vest va continua.

„Perspectivele meteo sunt îngrijorătoare, având în vedere seceta severă din Spania, Portugalia şi alte ţări occidentale”, se arată în raportul lunar al companiei, care avertizează că producţia ar putea fi grav afectată dacă nu va ploua în curând.

Totuşi, analiştii au mărit estimările pentru producţia de porumb din UE în acest an, cu 2 milioane de tone, la 64,6 milioane tone, datorită însămânţărilor pe suprafeţe mai mari a culturilor de primăvară.

Creşterea va avea loc în mare parte în România şi Bulgaria, respectiv cu 900.000 de tone, în Europa Centrală, cu 600.000 de tone, iar în vestul Europei cu 500.000 tone.