Stroe spune că PSD trebuie să vină în coaliţie cu draftul privind reglementarea pieţei energiei

25 10. 2022
ionut stroe 534565

„Trebuie să analizăm ce s-a întâmplat până acum. PSD a fost parte a tuturor deciziilor luate la nivel guvernamental şi parlamentar în domeniul reglementării zonei de energie. Există ordonanţe succesive pe care şi-au pus semnătura, pe care le-au amendat, pe care în cadrul dialogului pe care îl avem în cadrul coaliţiei le-au susţinut. Înţeleg că de data aceasta pregătesc un draft pentru reglementarea pieţei, în felul în care şi-o doresc ei. Pot să o facă, nu putem interveni la nivel de activitate politică, dar cu siguranţă dacă îşi doresc acest lucru, trebuie să vină cu el în cadrul coaliţiei. Ulterior, dacă se cade de acord pe acest subiect, mergem mai departe, intrăm în zona procesului legislativ, fie că vorbim de Guvern sau Parlament”, a spus Stroe, la Palatul Parlamentului, întrebat dacă PNL este de acord cu propunerea PSD ca de la 1 ianuarie piaţa energiei să fie reglementată, scrie Agerpres.

El a adăugat că deocamdată „e destul de riscant” ca la nici două-trei săptămâni după intrarea în vigoare a ordonanţei de urgenţă pe energie să se vină „cu o asemenea schimbare bruscă de macaz şi să impui nici mai mult nici mai puţin decât o piaţă reglementată într-o nouă lege”.

„Eu ştiu că au fost câteva propuneri în acest sens, nu vorbim neapărat de reglementarea pieţei, ci de un model nou care îmbină practic piaţa liberă cu cea reglementată, dar nu au venit din partea PSD, ci din partea furnizorilor, în acea întâlnire care a avut loc la Guvern. Există posibilitatea ca parte din propunerile lor să fie preluate. Asta nu înseamnă neapărat că ne întoarcem la pieţe reglementate”, a afirmat Stroe.