Structura de rezistenţă la metroul din Drumul Taberei este gata în proporţie de 70%

Economica.net
11 09. 2015
metrou_tunel_metrorex_02294100

Potrivit unui comunicat al companiei, cele mai avansate staţii sunt Valea Ialomiţei, unde lucrările la structura de rezistenţă au fost realizate în proporţie de 99%, Romancierilor – 90%, Drumul Taberei 34 – 90% şi staţia Favorit – 93%.

‘Magistrala M5 de metrou este unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură urbană din România iar odată cu punerea în funcţiune, estimată pentru sfârşitul anului 2016, acesta îşi propune transportul unui număr de circa 64.000 călători pe zi. Îmbunătăţirea confortului călătorilor şi a eficacităţii traficului se va realiza printr-un sistem de transport ce va îmbunătăţi durata de deplasare pe coridorul deservit, de la 32 de minute la 12 minute, cu o creştere a vitezei comerciale de la 13 kilometri/oră la 36 kilometri/oră’, precizează Metrorex.

Primul tronson al Magistralei 5 de metrou va avea o lungime de 6,871 kilometri şi va număra zece staţii: Eroilor, Academia Militară, Orizont, Favorit, Tudor Vladimirescu, Parc Drumul Taberei, Romancierilor, Valea Ialomiţei, Valea Argeşului şi Râul Doamnei.

Proiectul contribuie şi la protecţia mediului înconjurător, prin reducerea poluării (gaze de eşapament, zgomot, vibraţii) şi degrevarea transportului de suprafaţă, atât public, cât şi privat, cu implicaţii importante asupra îmbunătăţirii calităţii vieţii din punct de vedere al condiţiilor de mediu.

În plus, noua magistrală de metrou va creşte atractivitatea transportului subteran, comparativ cu transportul rutier, astfel că se va reduce numărul de accidente şi degradarea drumurilor, se vor realiza economii de carburanţi şi întreţinere şi se va reduce considerabil timpul de deplasare.

Proiectul Magistralei 5 de metrou este finanţat din fonduri structurale nerambursabile în cadrul Programului Operaţional Sectorial – ‘Transport’ 2007 – 2013.