Studiourile Disney au înregistrat în 2013 încasări record de peste 4 miliarde de dolari

Economica.net
28 11. 2013
walt_disney_10333100

Studiourile Disney îşi stabilise anterior un nou record, la jumătatea lunii noiembrie, când, cu ajutorul filmului „Thor: The Dark World”, au depăşit precedentul record de 3,791 miliarde de dolari stabilit în 2010.

Graţie filmului „Iron Man 3”, Disney a devenit, în iulie, primul studio major care a obţinut în acest an încasări de 1 miliard de dolari în box office-ul domestic (pentru al optulea an consecutiv). Disney a ajuns, în august, la încasări de 2 miliarde de dolari în box office-ul mondial – o performanţă reuşită pentru al patrulea an consecutiv.

„Frozen” a avut premiera în America de Nord, miercuri, iar „Saving Mr. Banks” va fi lansat în cinematografele nord-americane pe 13 decembrie. Cu aceste două pelicule, Disney are toate motivele să creadă că anul 2013 va fi un an în care va stabili noi recorduri.

Între timp, „Thor: The Dark World” a reuşit deja să obţină încasări de 552 milioane de dolari în doar o lună de la lansare.