Studiourile Sony vor produce mai puţine filme şi se vor concentra mai mult asupra producţiilor TV

Compania Sony Pictures Entertainment va produce mai puţine filme şi va realiza o tranziţie "semnificativă" de la marele ecran la mult mai profitabilele producţii de televiziune şi va opera mai multe posturi TV, au anunţat directorii executivi de la Sony Corp., joi, în California, informează Reuters.
Economica.net - vin, 22 nov. 2013, 13:27
Studiourile Sony vor produce mai puţine filme şi se vor concentra mai mult asupra producţiilor TV

Acest anunţ a fost făcut într-o perioadă în care Sony încearcă să obţină sprijinul investitorilor, după ce Daniel Loeb, directorul unui fond de investiţii, a cerut grupului, într-o scrisoare publică, în luna mai, să ofere investitorilor o parte din profiturile sale obţinute din industria de divertisment şi să facă o serie de reforme pentru a îmbunătăţi profitabilitatea companiei.

Sony a ajuns la concluzia că poate obţine suma de 250 milioane de dolari prin reducerea cheltuielilor fixe şi variabile şi a cheltuielilor cu investiţiile şi va face acest lucru în următorii doi sau trei ani, a anunţat Michael Lynton, CEO-ul companiei Sony Entertainment.

Sony a spus, totodată, că lucrează cu un „terţ” – identificat de presa americană ca fiind Bain & Co – pentru a identifica şi alte posibilităţi de reducere a costurilor.

Potrivit lui Michael Lynton, divizia de film de la Sonny, care include activităţile cinematografice şi cele de televiziune, va obţine venituri de 8,4 miliarde de dolari în anul fiscal 2015 şi va avea o rată a profitului de 7,4%. În divizia de muzică, Sony se aşteaptă la venituri de 4,8 miliarde de dolari şi o rată a profitului de 9,5%.

Amy Pascal, directorul diviziei de film de la Sony, a spus că renumitul studio hollywoodian va reduce numărul de pelicule pe care le face – anul viitor va lansa mai puţin de 20 de filme. În anii precedenţi, Sony a lansat 23 de filme. Sony va lansa anul viitor patru filme în sezonul estival, în comparaţie cu nouă cât a lansat în 2013.

Sony nu a avut parte de un an prea grozav în privinţa box office-ului, înregistrând succese cu pelicule precum „Grown Ups 2” şi „Cloudy with a Chance of Meatballs 2”, dar şi eşecuri cu filme precum „White House Down” – un film produs cu un buget de 150 milioane de dolari şi încasări de 205 milioane de dolari, pe care Sony le-a împărţit cu proprietarii de cinematografe, potrivit boxofficemojo.com.

Pe 31 octombrie, compania a anunţat că a suferit o pierdere operaţională de 181 milioane de dolari în al doilea trimestru fiscal, care s-a încheiat pe 30 septembrie, pentru divizia sa de filme, care include producţia cinematografică şi cea de televiziune. Directorii de la Sony au citat filmul „White House Down” drept una dintre cauzele pentru această pierdere financiară.

Te-ar mai putea interesa și
Ucraina loveşte alte 10 petroliere din „flota fantomă” rusă în Marea Azov
Ucraina loveşte alte 10 petroliere din „flota fantomă” rusă în Marea Azov
Forţele armate ucrainene au lovit noaptea trecută, în Marea Azov, alte zece petroliere din aşa-numita "flotă fantomă" pe care Rusia o foloseşte pentru a eluda sancţiunile internaţionale,......
Fondul de câştiguri, suplimentat la Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40 la Tragerile Speciale ale Verii
Fondul de câştiguri, suplimentat la Loto 6/49, Joker şi Loto 5/40 la Tragerile Speciale ale Verii
Loteria Română organizează, duminică, Tragerile Speciale Loto ale Verii şi suplimentează, cu această ocazie, fondul ...
Succes peste așteptări la licitațiile de rezervare a capacității pentru Coridorul Vertical de gaze, în care este implicată și România
Succes peste așteptări la licitațiile de rezervare a capacității pentru Coridorul Vertical de gaze, în care este implicată ...
Rezervările din această săptămână în cadrul licitațiilor de capacitate pentru Coridorul Vertical de gaze  au depășit ...
ANM:Cod galben de averse torenţiale, vijelii şi descărcări electrice în mai multe regiuni, până luni seara
ANM:Cod galben de averse torenţiale, vijelii şi descărcări electrice în mai multe regiuni, până luni seara
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis trei atenţionări Cod galben de instabilitate atmosferică şi averse ...