Studiu Consiliul Concurenței: Cu cât s-au ieftinit alimentele de la 1 august

07 08. 2023
legume piata

Comparativ cu prețurile medii din luna iunie, la 1 august, cele mai mari reduceri aplicate de marile lanțuri de retail s-au înregistrat la fructe și legume, potrivit unei analize a Consiliului Concurenței.

Prețul strugurilor a înregistrat o scădere medie de aproape 34%, fiind urmat de prune, al căror preț a scăzut cu circa 30%, cartofi (28,4%), ardei gras (27,5%), ardei Kapia (25,6%), morcovi (24,2%) și pepene (22,2%).

Prețul mediu al cărnii a scăzut cu până la 12,1%, în timp ce prețul mediu al lactatelor a înregistrat o scădere de până la 12,3% la 1 august față de iunie. Laptele, vizat în continuare de acordul voluntar privind reducerea prețului, a raportat o scădere de 5,3%, ajungând sa coste, în medie, 5,05 lei. De menționat este faptul că prețul laptelui proaspăt românesc înregistrase, din luna mai, reduceri, în medie, de 20% în cea mai mare parte a magazinelor, în urma acordului menționat.

Dintre produsele vizate de reducerea adaosului comercial, doar la mere roșii s-a constat o creștere de 3,6%, până la prețul de 3,9 lei, cauza fiind sezonalitatea, recolta merelor fiind realizată toamna.

„În urma analizei, am remarcat scăderi ale prețurilor, ce depășesc 40% în cazul unor produse disponibile în anumite magazine, cum ar fi pepenele, aripile de pui, ceapa și ardeii Kapia, și chiar 50%, dacă vorbim de morcovii, prunele, strugurii și cartofii din anumite lanțuri de retail”, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.

Celelalte produse care se regăsesc în coșul de bază, precum pâinea, uleiul, ouăle, zahărul și mălaiul au înregistrat și ele reduceri de preț.

Reducerea medie a produselor de bază la 1 august, comparativ cu luna iunie, în marile lanțuri de magazine

Produs   Reducere (%)
Struguri   -33.74
Prune   -29.79
Cartofi   -28.42
Ardei gras Bianca   -27.59
Ardei Kapia   -25.64
Morcovi   -24.24
Pepene   -22.25
Castraveți   -19.24
Ceapă   -17.91
Pâine   -13.11
Brânză   -12.30
Aripi pui   -12.19
Iaurt   -11.28
Făină   -10.68
Pulpă pui   -8.91
Mălai   -8.75
Tacâmuri pui   -8.31
Pui Grill   -6.23
Lapte   -5.39
Ouă   -5.31
Carne porc lucru   -4.21
Ulei   -3.85
Zahăr   -3.44
Spată porc   -0.85
Mere roșii   3.65

Reamintim că la 1 august 2023 a intrat în vigoare Ordonanța de Urgență a Guvernului care stabilește măsuri temporare de combatere a creșterii excesive a prețurilor la 14 grupe de alimente de bază: pâine, lapte, brânză, iaurt, făină, mălai, ouă, ulei de floarea-soarelui, carne proaspătă de pui, carne proaspătă de porc, legume proaspete vrac, fructe proaspete vrac, cartofi proaspeți vrac și zahăr.