Studiu eJobs: Doar 3 din 10 angajaţi se declară mulţumiţi de beneficiile extrasalariale oferite de angajator

Doar 28% din totalul participanţilor la un studiu realizat de eJobs, cea mai mare platformă de recrutare online din România, se declară mulţumiţi şi foarte mulţumiţi de beneficiile pe care le oferă firma la care lucrează.
Economica.net - mie, 19 iul. 2017, 09:53
Studiu eJobs: Doar 3 din 10 angajaţi se declară mulţumiţi de beneficiile extrasalariale oferite de angajator

Cele mai populare cinci beneficii oferite în acest moment de către angajatori, potrivit studiului eJobs, sunt abonamentele medicale la clinici private (56%), programul flexibil de lucru (53%), cursurile de dezvoltare personală (43%), tichete valorice sau reduceri la parteneri agreaţi (33%) şi facilităţi sportive şi de recreere (31%). 

Pentru angajaţi însă topul beneficiilor pe care şi le doresc arată diferit: 82% dintre respondenţi consideră obligatoriu ca angajatorul să le ofere cursuri de dezvoltare profesională, 78% dintre ei vor abonamente medicale la clinici private, 62% dintre ei cred că programul flexibil este esenţial, 50% dintre respondenţi se aşteaptă să beneficieze şi de facilităţi sportive şi de recreere, iar pentru 44% dintre respondenţi obligatorii sunt şi cursurile de dezvoltare personală.

“În ultimii ani, pachetul de beneficii a câștigat foarte multă importanță și în România. Dincolo de salariu, cei din generația tânără sunt curioși să afle care sunt beneficiile oferite de potențialul angajator încă de la primul interviu de recrutare, acestea având o contribuție destul de mare la alegerea viitorului loc de muncă. De aceea, pentru a rămâne competitive pe piața muncii, companiile trebuie să țină cont de profilul și de așteptările tinerilor și să caute să le ofere un pachet de beneficii extrasalariale cât mai diversificat. Pe lângă tichete de masă, abonamente la clinici private, în ultima perioadă au prins tot mai mult teren beneficiile ce țin de un echilibru între viața personală și cea profesională. Aici intră abonamente la activități sportive și de relaxare, programul de lucru flexibil, posibilitatea de a lucra de acasă, reduceri la restaurante, tarife speciale la anumite hoteluri sau evenimente”, spune Bogdan Badea, Head of Sales la eJobs Group.

Peste 70% dintre angajaţi ar merge la sală mai des, dacă abonamentul ar fi plătit în totalitate de angajator.

Doar 29% dintre participanţii la sondajul eJobs spun că angajatorul le oferă gratuit abonamente pentru săli de sport sau activităţi sportive, ca parte a pachetului de beneficii extrasalariale, în timp ce 71% dintre angajaţi beneficiază doar de o reducere. O mare parte (37%) dintre cei care beneficiază de un abonament la o sală de sport, oferit de către angajator, au fost la sală măcar o dată pe săptămână în ultimele trei luni, în timp ce 28% dintre aceştia susţin că merg regulat la sală – de două sau chiar trei ori pe săptămână.

În cazul în care compania nu ar mai subvenţiona pachetul de sport şi recreere, 22% dintre angajaţi nu ar fi dispuşi să plătească singuri abonamentul la sală, 29% dintre ei ar cheltui maximum 100 de lei pe lună, iar 40% ar aloca lunar între 100 şi 200 de lei pentru a putea merge la săli de sport sau a continua să se implice în diverse activităţi sportive.

În același timp, majoritatea (73%) celor care nu beneficiază de servicii de sport şi recreere ar recomanda şefilor lor includerea acestor servicii în pachetul de beneficii, şi tot atâţia cred că ar fi mai motivaţi să ajungă la sală dacă abonamentul ar fi plătit în totalitate de angajator, sau ar avea posibilitatea să vină împreună cu un partener.
Activitățile sportive preferate de angajați sunt piscina (58%), sala de fitness (50%), abonamentele la centre de înfrumusețare şi relaxare (44%) şi cursurile de dans (32%).

Ce alte beneficii își doresc angajații în 2017

Conform studiului eJobs, angajații și-ar dori să primească și alte beneficii extrasalariale, cele mai căutate dintre acestea sunt: munca de acasă – 70%, teambuilding-uri – 58%, plăți pentru evenimente speciale din viața angajatului (nuntă, botez etc) – 64%, decontarea cheltuielilor cu transportul – 41%, asigurarea de sănătate – 29% şi pensia privată – 21%.

Sondajul a fost realizat în perioada 26 aprilie – 27 iunie 2017, pe un eşantion de 1.150 de angajaţi, toţi activi profesional în prezent, dintre care 20% ocupă poziţii de management şi 76% au studii superioare. Domeniile de activitate cu cea mai mare pondere în rândul respondenților sunt vânzări, IT, inginerie și construcții.

Lansată în 1999, eJobs este astăzi cea mai mare platformă de recrutare online din România, cu un număr de peste 3,5 milioane de profesioniști conectați la piața muncii și peste 30.000 de joburi active în orice moment. eJobs Group face parte din grupul media Ringier România, membru Ringier AG.

Te-ar mai putea interesa și
Argentina revine după șapte ani pe piețele financiare internaționale, cu o emisiune de obligațiuni denominată în dolari
Argentina revine după șapte ani pe piețele financiare internaționale, cu o emisiune de obligațiuni denominată în dolari
Preşedintele Javier Milei a anunţat vineri revenirea Argentinei pe pieţele financiare internaţionale, după o absenţă de peste şapte ani, odată cu lansarea unei emisiuni de obligaţiuni......
SUA reduc valabilitatea permiselor de muncă pentru sute de mii de imigranți de la cinci ani la 18 luni
SUA reduc valabilitatea permiselor de muncă pentru sute de mii de imigranți de la cinci ani la 18 luni
Guvernul preşedintelui american Donald Trump a redus de la cinci ani la 18 luni valabilitatea permiselor de muncă pentru ...
IMM România: Doar 30% dintre agricultori au reușit în 2025 să obțină finanțare europeană sau națională
IMM România: Doar 30% dintre agricultori au reușit în 2025 să obțină finanțare europeană sau națională
Doar 30% dintre agricultori au reuşˆit anul acesta să obţină finanţare europeană sau naţională, în timp ce 70% ...
Piața globală a investițiilor va crește cu 50% până în 2030, ajungând la 200 de trilioane dolari – raport PwC
Piața globală a investițiilor va crește cu 50% până în 2030, ajungând la 200 de trilioane dolari – raport PwC
Industria globală de administrare a activelor și a averilor intră într-o nouă fază de creștere: activele administrate ...