Studiu IBM: Jumătate dintre directorii de companii cred că afacerile lor trebuie să devină platforme cloud strategice

07 07. 2021
cloud_computing_2_620x330_82677000

Cercetarea de specialitate, intitulată „Sfârşitul serviciilor de comunicaţii aşa cum le cunoaştem”, arată că 59% dintre liderii organizaţiilor consideră că trebuie să implementeze tehnologii bazate pe Inteligenţă Artificială (AI) şi de automatizare, iar 50% sunt de acord că trebuie să devină platforme cloud strategice, cu un divers ecosistem de parteneri.

În ceea ce priveşte procesul de adaptare la tehnologiile Edge 5G, nouă din zece (91%) dintre respondenţi precizează că acesta ar fi unul costisitor, dar şi că se aşteaptă să-şi îmbunătăţească perspectivele financiare în următorii cinci ani tocmai datorită acestui tip de tehnologie. Spre comparaţie, doar 54% din restul celor chestionaţi cred acelaşi lucru.

De asemenea, 79% din totalul celor chestionaţi au declarat că automatizarea reţelelor trebuie să fie prezentă în modul în care infrastructura funcţionează şi operează. În egală măsură este important ca jucătorii din telecom să aibă acces direct la aceste capacităţi de automatizare, în timp ce 61% consideră că acestea ar trebui extinse şi către ecosistemele de parteneri.

În plus, 71% dintre operatorii de telecomunicaţii estimează că tehnologia cloud computing va deveni una care va sta la baza obţinerii de noi rezultate în următorii 2 – 3 ani, iar 61% cred acelaşi lucru despre 5G.

Pe acest fond, 60% dintre directorii de companii văd ca un lucru deosebit de important consolidarea securităţii şi confidenţialităţii datelor pentru clienţii lor.

„O tendinţă la nivel global este aceea că liderii caută să dezvolte platforme cloud hibride deschise, capabile să susţină un ecosistem de parteneri tot mai divers şi mai flexibil. Astfel, cei mai importanţi operatori telecom dezvoltă conectivitatea prin asigurarea unor platforme de inovare, dedicate clienţilor”, se menţionează în concluziile cercetării.

Studiul IBM – Institute for Business Value (IBV) a fost realizat pe un eşantion de 500 de CEO din domeniul telecomunicaţiilor, din 21 de ţări.

IBM deserveşte prin ecosistemul IBM Cloud for Telco 42 de companii partenere de la nivel global. Prin astfel de soluţii, operatorii de telecomunicaţii pot să gestioneze sarcini de lucru la scară largă, inclusiv servicii legate de reţeaua de voce, date sau multi-media.