Sturgeon: Independenţa Scoţiei este esenţială pentru a construi o economie care funcţionează

Prim-ministrul scoţian Nicola Sturgeon a declarat că independenţa este "esenţială pentru a construi o economie care funcţionează pentru toată lumea", în timp ce ea se pregăteşte să-şi expună planurile pentru o Scoţie separată, relatează luni DPA.
AGERPRES - lun, 17 oct. 2022, 12:00
Sturgeon: Independenţa Scoţiei este esenţială pentru a construi o economie care funcţionează

Cu toate acestea, adversarii ei politici au avertizat că divizarea Marii Britanii este ca un „joc de noroc cu mijloacele de trai ale oamenilor”, scrie Agerpres.

Prim-ministrul va prezenta luni al treilea document asupra independenţei, care va schiţa planurile economice şi valutare pentru o Scoţie independentă.

Înainte de discurs, Sturgeon a declarat că ţara are o „abundenţă de oameni calificaţi, afaceri inovatoare şi resurse naturale”, dar a avertizat: „Economia Scoţiei este una dintre cele mai performante din Marea Britanie – cu toate acestea, economia Regatului Unit, în special după Brexit, este acum în urma multor competitori din UE şi internaţionali”.

„Modelul economic al Regatului Unit eşuează după cum se poate vedea şi din ce în ce mai mult ţine pe loc Scoţia. Independenţa este acum esenţială pentru a construi o economie care funcţionează pentru toată lumea”, a adăugat ea.

Documentul, cea mai recentă lansare din seria „Building a New Scotland” (Construirea unei Noi Scoţii), se aşteaptă să ofere detalii despre trecerea către o „economie mai echitabilă, mai ecologică şi independentă economic pentru a ajuta oamenii să trăiască fericiţi, sănătoşi, să aibă vieţi împlinite”.

Subiecte precum politica monetară şi fiscală, aranjamentele de frontieră şi Fondul propus pentru Building a New Scotland – vizând o investiţie de 20 de miliarde de lire sterline (22,4 miliarde de dolari SUA) în primul deceniu al independenţei – vor apărea în document.

Dar rivalii politici ai lui Sturgeon i-au criticat planurile.

Daniel Johnson, purtătorul de cuvânt al laburiştilor scoţieni pentru finanţe, a declarat că, „în ciuda faptului că au pierdut 15 ani în guvern cu aceeaşi veche agendă, ei încă nu pot răspunde nici măcar la cele mai elementare întrebări”, cu referire la Partidul Naţional Scoţian (SNP, cel mai mare în Scoţia).

„Mijloacele de trai ale oamenilor sunt pentru ei ca jocurile de noroc bazate pe economii şi dorinţe fantastice”, a adăugat el.

Liz Smith, purtătorul de cuvânt al conservatorilor scoţieni pentru finanţe, a declarat că SNP „nu a fost niciodată capabil să prezinte un argument economic convingător pentru independenţă, iar acest document nu schimbă” nimic.

„Naţionaliştii sunt în mod constant incapabili să răspundă la marile întrebări pe care publicul vrea să le audă despre independenţă – asupra monedei, pensiilor şi despre modul în care o graniţă solidă ar avea impact asupra comerţului nostru cu restul Regatului Unit”, a spus ea.

Documentul este de aşteptat să prezinte propuneri, inclusiv readerarea la Uniunea Europeană pentru acces la Piaţa Unică, o piaţă a energiei reproiectată care va furniza energie „sigură şi fiabilă” la preţ redus şi o mai mare securitate la locul de muncă, cu încetarea „discriminării în funcţie de vârstă în stabilirea salariului minim”.

De asemenea, el va schiţa o politică de migraţie care este concepută pentru a stimula populaţia activă a ţării.

Săptămâna trecută, Curtea Supremă a Regatului Unit a audiat argumentele cu privire la un proiect de lege prospectiv pentru referendumul de independenţă, după ce i s-a cerut să ia în considerare dacă aprobarea proiectului de lege ar fi în competenţele parlamentului scoţian.

Dacă instanţa consideră că Holyrood (sediul parlamentului scoţian n.r.) poate legifera pentru un alt vot, Sturgeon a spus că vrea să mai organizeze un referendum în octombrie 2023.

Te-ar mai putea interesa și
Franţa suferă – Recolta de grâu din „Hexagon” ar urma să scadă cu 7,6% în acest an, din cauza caniculei
Franţa suferă – Recolta de grâu din „Hexagon” ar urma să scadă cu 7,6% în acest an, din cauza caniculei
Recolta de grâu moale a Franţei este aşteptată să scadă până la 30,80 milioane de tone în acest an, ceea ce înseamnă un declin de 7,6% faţă de 2025, în contextul în care seceta a......
Orientul Mijlociu se apropie de „punctul de fierbere” – SUA anunţă că va intensifica atacurile în Iran şi cere Israelului să nu se implice. Ce s-a întâmplat în ultimele 24 de ore
Orientul Mijlociu se apropie de „punctul de fierbere” – SUA anunţă că va intensifica atacurile în Iran ...
SUA au informat Israelul că intenţionează să-şi intensifice campania militară împotriva Iranului în zilele următoare, ...
Milionarul moldovean Ştefan Mandachi, proprietarul lanțului de restaurante Spartan, extinde și Tyranozaur, un nou brand ce folosește ingrediente autohtone
Milionarul moldovean Ştefan Mandachi, proprietarul lanțului de restaurante Spartan, extinde și Tyranozaur, un nou brand ...
Strong MND, grupul antreprenorial românesc fondat de Ștefan Mandachi care dezvoltă și operează brandurile de restaurante ...
Cum alegi între cont online, credit de nevoi personale și card de credit în funcție de nevoi
Cum alegi între cont online, credit de nevoi personale și card de credit în funcție de nevoi
Produsele bancare digitale au devenit mult mai ușor de accesat, dar tocmai de aceea este important să le alegi corect. ...